7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBombardament cu deșeuri medicale lângă București!

Bombardament cu deșeuri medicale lângă București!

Garda de Mediu a tăcut mâlc, preț de o săptămână, după care a cuvântat economicos, pe facebook, fără să spună nimic nici despre poluator și nici despre generatorul deșeurilor.

În urma unei sesizări telefonice, spune comunicatul GNM Ilfov, ”referitoare la abandonări de deșeuri medicale pe un teren aflat pe teritoriul comunei Dobroești”, la doar 8 kilometri de București, ”comisari s-au deplasat la fața locului în data de 14.05.2020. Pe teren erau abandonate deșeuri medicale, ambalate în saci specifici pe care existau etichete cu numele expeditorului, respectiv câteva spitale aflate pe teritoriul municipiului București, pe unele existând inclusiv data colectării, 12.05.2020, deșeuri constând în seringi, perfuzii și alte deșeuri spitalicești.”

”Având în vedere că autorul faptei era necunoscut, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Ilfov au impus UAT Dobroești, ca măsură, contactarea unui operator autorizat de deșeuri medicale în vederea ridicării și eliminării acestora (…) În urma acestei măsuri, deșeurile medicale au fost ridicate de către un operator autorizat, UAT Dobroești asigurând paza zonei pana în momentul ridicării acestor deșeuri.”, se mai arată în comunicatul Gărzii de Mediu.

Încercarea noastră de a afla detalii în legătură cu poluatorul și cu sursele de proveniență a deșeurilor, s-au lovit luni, în primă instanță, de imposibilitatea operatorului de a ne face legătura cu șefii instituției care, nefiind, cum se spune în popor, lipseau. Cum în prealabil adresasem și o solicitare de informații, am aflat ulterior, în urma unui răspuns extrem de prompt al GNM – Comisariatul Ilfov, că sursele bucureștene ale deșeurilor sunt Spitalul Filantropia, Instiutul Matei Balș, și Institutul Marius Nasta, ultimele două fiind instituții greu încercate de pandemia de coronavirus, fapt care susține, cu atât mai mult, atributul de pericol public mortal al operațiunii.

Dosar penal pentru sancționarea făptuitorilor

Potrivit Comisariatului Județean Ilfov al Gărzii naționale de Mediu, în urma incidentului de la Dobroești a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul IPJ Ilfov – Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a măsurilor obligatorii de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase.

De ce trece sub tăcere, Garda de Mediu Ilfov, numele poluatorului de la Dobroești?

Deși sacii cu resturi medicale aruncate la Dobroești erau etichetați, cunoscându-se astfel sursa acestora, principiul trasabilității și obligațiile statuate prin Ordinul Ministrului Mediului nr.1503/2017 și HG 1061/206 le-ar fi putut indica rapid comisarilor și numele poluatorilor, în eventualitatea în care aceștia ar fi verificat documentele impuse de normative.

Lipsa de tranparență a GNM Ilfov în privința comunicării numelui societății care ar fi trebuit în mod normal să se ocupe de transportul și neutralizarea deșeurilor medicale este cel puțin ciudată și naște semne de întrebare.  Faptul că, la nivelul contractelor cu unitățile spitalicești din municipiul București ce apar pe etichetele lipite pe sacii cu deșeuri, elementul comun în materia furnizării serviciilor de colectare, transport și neutralizare este firma Mediline Exim, din Capitală, ne determină să credem că operatorul în cauză este autorul atentatului la sănătatea publică executat în Dobroești, iar singurele instituții, în momentul de față, care pot face confirma sau infirma suspiciunea sunt tocmai Parchetul și Garda de Mediu Ilfov. Cu alte cuvinte, tocmai acele organisme de care, într-un fel sau altul, se leagă tergiversarea altor cercetări, în dosare similare de exemplu, precum cele în care, la capitolul ”făptuitor”, apărea numele Stericycle.  

Mediline Exim – Stericycle România, tandemul toxic responsabil cu neutralizarea deșeurilor de la ”Victor Babeș” și ”Matei Balș”!

Cele două societăți colectează, transportă și ”neutralizează” deșeurile medicale produse de două spitale puternic afectate de Covid.

Despre Mediline Exim, societatea condusă de Mihai Adina Mara, care are sediul într-un apartament din Sectorul 4 și un număr de aproximativ 20 de angajați, vom vorbi într-o anchetă mai amplă în edițiile viitoare ale României Libere. Pentru moment este suficient să amintim faptul că societatea împarte câteva contracte, încheiate cu unități medicale din țară, chiar cu liderul controverselor în domeniu, operatorii de monopol de la Stericycle, ”Matei Balș” și ”Victor Babeș” fiind cele două institute medicale fanion, deservite, în plină pandemie, tocmai de acest tandem toxic Mediline Exim – Stericycle România.

Cele mai citite

Ryanair amendată cu 107 milioane de euro pentru taxe abuzive

Compania aeriană low-cost Ryanair a fost sancționată cu o amendă de 107 milioane de euro în Spania, fiind acuzată de aplicarea unor „taxe abuzive”...

Amazon extinde investițiile în inteligența artificială: 4 miliarde de dolari suplimentari pentru startup-ul AI Anthropic

Amazon a anunțat vineri o investiție suplimentară de 4 miliarde de dolari în startup-ul de inteligență artificială Anthropic, fondat de foști lideri ai OpenAI,...

Ryanair amendată cu 107 milioane de euro pentru taxe abuzive

Compania aeriană low-cost Ryanair a fost sancționată cu o amendă de 107 milioane de euro în Spania, fiind acuzată de aplicarea unor „taxe abuzive”...
Ultima oră
Pe aceeași temă