6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimarul Oprescu, lasat cu ochii in (nin)soare

Primarul Oprescu, lasat cu ochii in (nin)soare

» Doua zile de ninsoare, doua zile de scandal in Capitala. Oprescu e suparat pe edilii sectoarelor si pe firmele de salubrizare, edilii sunt suparati pe Oprescu, iar bucurestenii se lupta cu troienele, injurand, la randul lor, pe toata lumea.

Suparat ca in prima zi de ninsoare operatorii de salubritate nu au actionat cum trebuie, Oprescu i-a amenintat cu controale pe parcursul noptii de luni spre marti. Din pacate, primarul general si consilierii sai au fost lasati de izbeliste intr-o benzinarie unde trebuiau sa se intalneasca cu responsabilii pentru deszapezire. "Am stat sa-i astept si lumea ma injura ca nu putea sa intre in benzinarie din cauza nametilor", spunea cu of primarul general ieri dimineata. Dupa principiul "nu stii – te invatam, nu poti – te ajutam, nu vrei – te fortam", Primaria Capitalei a amendat ieri cu cate 50.000 de lei operatorii de salubritate din sectoarele 1, 2, 3 si 5, pentru nedeszapezirea strazilor in cursul noptii si ieri dimineata. Directorul Inspectiei Primariei Capitalei, Constantin Maximilian, a precizat ca in sectorul 1 luni noapte erau nedeszapezite artere precum bulevardele Ion Mihalache, Ion Campineanu, Calea Victoriei, soseaua Pipera, bulevardele Aviatorilor, Poligrafiei, Chitila si Laminorului. Chiliman, edilul sectorului 1, a sarit in sus spunand ca Primaria Capitalei ar trebui sa verifice in teren realitatea, nu sa se bazeze pe informatiile obtinute telefonic. Chiliman a anuntat ieri ca in sectorul 1 se circula in conditii de iarna, fara a exista blocaje generate de zapada sau gheata. Referitor la acuzatiile primarului general, reprezentantul firmei Romprest, Sorin Velicu, a explicat ca prezenta zapezii pe arterele mari dupa pluguire are o legatura directa cu distribuirea materialelor antiderapante. "Daca dupa imprastierea materialelor antiderapante zapada ar fi ridicata, ar exista posibilitatea ca pe aceste artere sa se formeze polei si inghet", a explicat Velicu. Totusi, potrivit raportului municipalitatii, operatorul din sectorul 4 a reusit sa curete zapada permanent in cursul noptii, scapand astfel de amenda.
Operatorul din sectorul 2 a fost amendat pentru ca pe toate arterele principale fusese introdus plugul, insa zapada nu a fost ridicata, existand un strat de doi centimetri de zapada depusa. Reprezentantul firmei Supercom nu a comentat amenda primita de la municipalitate. In sectorul 3, arterele Basarabia, 1 Decembrie, I.C. Bratianu, Unirii, Mihai Bravu, Baba Novac, Lucretiu Patrascanu nu erau deszapezite.

Evident, ca si la ninsoarea din decembrie, unele dintre cele mai mari probleme au fost in sectorul 5, unde majoritatea arterelor principale nu au fost deszapezite in cursul noptii de luni spre marti. ADP Sector 5 (caci primarul Vanghelie nu a facut contract pentru deszapezire cu nici o firma) nu a reusit sa faca fata ninsorii, fiind amendata cu aceeasi sanctiune precum ceilalti operatori. De altfel, primaria a mai aplicat o amenda de 60.000 de lei ADP sector 5 si pe 22 decembrie 2009, sanctiune care a fost contestata in instanta, nefiind solutionata deocamdata. si Prefectura Capitalei a amendat in decembrie Primaria Sectorului 5 cu 1.500 de lei. De altfel, prefectul Mihai Cristian Atanasoaei a declarat ieri ca este mai mult decat bucuros sa aplice amenzi si edililor care au avut probleme cu deszapezirea, nu numai firmelor cu care sectoarele au contracte.

Drumuri nationale inchise
Meteorologii au prelungit cu cateva ore avertizarea de cod galben emisa inca de la inceputul saptamanii, astfel ca astazi, pana la ora 14.00 (nu 06.00, cum era prevazut pana ieri la pranz), ninsoarea si viscolul vor pune stapanire pe zece judete (Bacau, Vaslui, Vrancea, Galati, Buzau, Braila, Ialomita, Calarasi, Tulcea si Constanta). De altfel, aceste judete se confruntau ieri cu conditii grele de iarna, mai multe drumuri nationale (mai ales cele spre si dinspre Braila) fiind inchise. Nici pe calea ferata nu s-a circulat mai bine, toate trenurile cu statie finala in Capitala avand ieri intarzieri de peste 50 de minute.

» Troiene de milioane de euro
Desi cinci primarii din Capitala au contract cu firme private de salubrizare, edilii sustin ca nu stiu exact cu cat platesc curatarea zapezii, deoarece cele doua activitati – de salubrizare si deszapezire – nu sunt departajate. Totusi, potrivit unei declaratii din decembrie a lui Cristian Poteras, primarul sectorului 6, o luna de deszapezire ar costa in jur de un milion de euro. si la sectorul 1 contractul pe o luna intreaga (atat pentru deszapezire, cat si pentru salubrizare) nu ar fi mai mare de un milion de euro.

Valentina Grigore
Valentina Grigore
Valentina Grigore, sef departament Social
Cele mai citite

Acord istoric în industria auto: Honda, Nissan și Mitsubishi își unesc forțele

Producătorii japonezi de automobile Honda și Nissan au anunțat intenția de a fuziona, formând astfel al treilea cel mai mare producător auto din lume,...

Microsoft își extinde soluțiile de AI: Modele interne și externe pentru reducerea dependenței de OpenAI

Microsoft lucrează intens la integrarea unor modele de inteligență artificială dezvoltate intern și de alte terțe părți în platforma sa Microsoft 365 Copilot. Potrivit surselor...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă