18.9 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialCopil abandonat in tarcul pentru caini

Copil abandonat in tarcul pentru caini

Reprezentantii sectorului 2 din Capitala au gasit ieri un copil abandonat de parintii iresponsabili in tarcul pentru caini din parcul Plumbuita. Anual, in Romania, sute de copii sunt parasiti in maternitati sau spitale.

 

Copilasul de doar 3 ani a fost gasit intr-unul din tarcurile special amenajate pentru caini din Parcul Plumbuita. Minorul era speriat si fusese muscat de caini, astfel incat asistentii sociali au fost nevoiti sa intervina de urgenta pentru salvarea vietii micutului. El a fost internat la Institutul de Ocrotire a Mamei si Copilului "Alfred Rusescu" pentru investigatii medicale, iar Primaria si Politia din sector au inceput cercetarile pentru identificarea parintilor. Autoritatile au descoperit ca tatal si mama copilului nu sunt casatoriti, tatal lucreaza ocazional, fara forme legale, iar mama nu lucreaza si nu are nici o forma de venit. In prezent, femeia este internata intr-o maternitate pentru a naste din nou. Familia minorului locuieste fara forme legale in doua camere si nu a solicitat locuinta de la Primaria Sectorului 2. In plus, cei doi au refuzat masurile de protectie sociala oferite de Primarie, invocand faptul ca au conditiile necesare pentru cresterea si educarea minorului.

 

Acesta nu este un caz singular. Asistentii sociali din sectorul 2 au trebuit sa intervina in numeroase astfel de intamplari nefericite. O fetita de numai o luna a fost lasata de mama ei in scara unui bloc. Vecinii, alertati de scancetele fetitei, au chemat autoritatile, care au dus copilul intr-un centru specializat. Un baietel de 2 ani a fost uitat de propria mama intr-un taxi in fata Stadionului Dinamo. Politistii au descoperit ca mama era din Bihor si mai abandonase doi copii de 9 si 10 ani, rezultati tot in urma unor relatii pasagere. La nivel national, peste 700 de copii au fost parasiti din ianuarie pana in iunie chiar in maternitati sau spitale. Doar in jur de 220 s-au reintors in familie, restul ajungand in plasament sau la alte familii.

Valentina Grigore
Valentina Grigore
Valentina Grigore, sef departament Social
Cele mai citite

România a pierdut teren în Europa! Austria a urcat peste noi în clasamentul UEFA după seara neagră din preliminarii

Rezultatele înregistrate de echipele românești în prima manșă a turului al doilea preliminar din competițiile europene au afectat coeficientul UEFA al României.România a încheiat...

Garda de Mediu descoperă al cincilea depozit ilegal de moloz la Cluj. Amenzi de aproape jumătate de milion de lei

Autoritățile au oprit activitatea și au aplicat o amendă de 160.000 de lei, valoarea sancțiunilor din această operațiune ajungând la 455.000 de leiComisarii de...

Radu Miruță neagă informațiile privind costul vacanței sale și publică factura sejurului din Turcia

Ministrul interimar al Transporturilor și Apărării, Radu Miruță, respinge informațiile potrivit cărora vacanța sa în Turcia ar fi costat între 2.500 și 2.700 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă