Perfectionarea tehnologiei 3D este ultimul trend cinematografic, ce nu a reusit sa-si depaseasca pana acum statutul de moda sau distractie de balci.
Asemenea altor etape din istoria filmului – aparitia culorii, sau a sunetului –, trebuie intai consumata euforia tehnica, atat de catre cineasti, care se comporta ca niste copii ce au primit o jucarie noua (adica Hollywood aproape exclusiv), cat si de catre spectatori, care inca sunt in stadiul de intins mainile pentru ca "ninge in sala". In asteptarea lui "Avatar" (regia James Cameron), care intra pe ecranele de la noi pe 18 decembrie si de la care se asteapta sa fi dat valente filmice 3D-ului, a mai aparut o productie ce gaseste un sens cinematografic dementei tehnologice: "A Christmas Carol". Ca sa aduci pe ecran un basm, si inca o poveste atat de multiplu ecranizata precum cea a lui Dickens (pana si Donald Duck a aparut intr-o partitura), are sens sa vii cu a 3-a dimensiune, sa dai oamenilor senzatia ca zboara peste oras, ca dau nas in nas cu vreun spirit sau vreo fantoma ori ca se rostogolesc intr-o groapa adanca. Cat despre sufletul povestii, Zemeckis a avut grija de el, e acolo, ca si emotia, si frumusetea, si tot ce a avut Dickens de spus.
