16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomiePlanul de reorganizare a RADET, luat în discuție de Consiliul General al...

Planul de reorganizare a RADET, luat în discuție de Consiliul General al Municipiului București

Potrivit proiectului de hotărâre, administratorul judiciar al RADET, RomInsolv SPRL, a solicitat aprobarea de către CGMB a setului de acţiuni care urmează să fie incluse în planul de organizare a regiei, respectiv transformarea regiei în societate pe acţiuni sub denumirea RADET SA, fuziunea prin absorbţie a ELCEN, acoperirea de către noua societate a unei părți cât mai mari din datoriile debitorului, atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică, distribuţie şi furnizare şi închiderea procedurii de reorganizare judiciară în maximum şase luni de la fuziune.

Consilierii generali îşi vor da acordul de principiu pentru acest proiect în şedinţa de miercuri, informează News.ro.

În şedinţa din 30 iunie 2017, CGMB şi-a dat acordul de principiu pentru cumpărarea de către Primăria Capitalei a pachetului de acţiuni deţinut de Ministerul Energiei şi de Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA la producătorul şi furnizorul de energie termică Electrocentrale Bucureşti SA. Primarul general Gabriela Firea spunea atunci că municipalitatea ar urma să plătească aproximativ 155 milioane de euro.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, anunţa încă din 30 martie anul trecut că Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi Societatea Comercială Electrocentrale (ELCEN) vor fuziona, subliniind că acest lucru trebuie să se facă înainte de începerea iernii. Tot atunci, Gabriela Firea declara că, după ce ministerele Justiţiei şi Finanţelor Publice îşi vor da avizele, se aşteaptă o Hotărâre de Guvern prin care ELCEN să fie dată în administrare municipalităţii.

Prin fuzionarea RADET cu ELCEN, prin absorbţie, datoriile reciproce se vor şterge. Compania ELCEN – controlată de Ministerul Energiei – produce şi distribuie energie termică şi energie electrică, fiind cel mai mare producător de energie termică din România, asigurând aproape 40% din producţia la nivelul ţării şi 90% din producţia din Bucureşti. ELCEN a intrat în insolvenţă în 2016, decizie luată de autorităţi pentru a rezolva problema datoriilor istorice dintre companie şi RADET, dar şi pe care acestea le au către terţi.

RADET Bucureşti este în insolvenţă tot din 2016. Regia administrează cel mai mare sistem de termoficare din România, deţinând 43% din piaţǎ. Furnizează energie termică pentru aproximativ 562.000 de apartamente, reprezentând 8.200 de blocuri de locuinţe şi aproximativ 300 de imobile, în care trăiesc 1,21 milioane locuitori, precum şi pentru aproximativ 5.100 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici.

RADET asigură 72% din necesarul de energie termică al Capitalei. Din totalul energiei furizate de regie, consumul populaţiei reprezintă aproximativ 90%.

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Klaus Iohannis se va întâlni marți cu Joe Biden la Casa Albă

Preşedintele SUA, Joe Biden, se întâlneşte marţi la Casa Albă cu preşedintele României, Klaus Iohannis. Cei doi lideri vor sărbători 20 de ani de...
Ultima oră
Pe aceeași temă