15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăBăsescu: "Carmen Dan a fost îndemnată de Liviu Dragnea să provoace această...

Băsescu: “Carmen Dan a fost îndemnată de Liviu Dragnea să provoace această criză politică”

”Doamna Carmen Dan este vinovată. Ştiind că desemnarea şefului Poliţiei depinde de premier, cum anunţi tu public că va fi schimbat şeful Poliţiei fără să ai acordul premierului? (…) S-a pus singură într-o situaţie extrem de dificilă prin refuzul pe care i l-a administrat premierul imediat ce a spus să fie schimbat”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, la B1 TV.

Carmen Dan a fost îndemnată de Liviu Dragnea să provoace această criză politică, a afirmat Traian Băsescu.

„Eu pe sursele pe care le am aflu că doamna Carmen Dan a ştiut că premierul nu a vrut să îl schimbe pe şeful Poliţiei şi a provocat criza, probabil îndemnată de Dragnea, dar nu vreau să fac un păcat”, a spus preşedintele PMP.

Băsescu a afirmat că în PSD s-ar putea ajunge la o „împăcare ruşionoasă”, dacă în şedinţa CEX, care va avea loc luni, Mihai Tudose va accepta să o păstreze pe Carmen Dan în Guvern, la propunerea lui Liviu Dragnea.

Liderul PMP a afirmat că social-democraţii ar putea decide să o înlocuiască pe Carmen Dan cu un alt om de încredere al lui Dragnea.

”A doua variantă este aceea care salvează Guvernul. A doua variantă ar fi ca Dragnea să înţeleagă că premierul nu poate să o mai ţină în Guvern pe doamna Carmen Dan, să o retragă şi să îşi pună tot un om al lui şi asta ar rezolva problema instituţional”, a adăugat liderul PMP.

Băsescu a mai spus că înlocuirea lui Tudose şi menţinerea lui Carmen Dan l-ar ”decredibiliza” pe Liviu Dragnea atât pe plan intern, cât şi extern.

Liderul PMP a fost de părere că Liviu Dragnea ”îşi doreşte o maimuţa la Palatul Victoria”, ceea ce nu este posibil.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă