16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRomânia și Germania vor coopera pentru rezolvarea situației din Republica Moldova

România și Germania vor coopera pentru rezolvarea situației din Republica Moldova

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marţi, o întrevedere cu ambasadorul RF Germania în România, Cord Meier-Klodt, cu care a discutat despre viitoarea Preşedinţie germană a Consiliului UE.

În cadrul întrevederii de la București, cei doi oficiali au avut loc şi un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din Republica Moldova, precizează un comunicat transmis, marți, de Ministerul Afacerilor Externe al României. Astfel, ministrul Aurescu a menţionat sprijinul substanţial acordat de România cetăţenilor din Republica Moldova pentru combaterea pandemiei de coronavirus şi a arătat că Bucureştiul “va continua să sprijine eforturile de avansare a parcursului european al Republicii Moldova, singurul în măsură să răspundă intereselor şi aşteptărilor legitime ale cetăţenilor” acestei ţări.

Ministrul Bogdan Aurescu şi ambasadorul german au stabilit să continue dialogul şi coordonarea între cele două părţi cu privire la evoluţiile din Republica Moldova, inclusiv în perspectiva Preşedinţiei germane a Consiliului UE, cu obiectivul încurajării reformelor necesare pentru apropierea de UE şi respectării depline a valorilor democratice şi a statului de drept.

Preşedinţia germană a Consiliului UE va începe la data de 1 iulie 2020.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un cunoscut actor a murit subit la doar 59 de ani

Un actor cunoscut a murit pe neașteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoțian este cunoscut în special...

Platforma OnlyFans se confruntă cu o anchetă în Marea Britanie

Autoritatea britanică de reglementare în domeniul mass-media, Ofcom, a deschis o investigație pentru a stabili dacă site-ul OnlyFans, destinat exclusiv adulților, face suficiente eforturi...

Doar 22% dintre copiii romi urmează studii liceale

Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% (față de 95% pentru copiii români din vecinătate). Decalajul se mărește din nou în...
Ultima oră
Pe aceeași temă