13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăGrindeanu poate rămâne fără serviciu. Iohannis a sesizat la CCR modul de...

Grindeanu poate rămâne fără serviciu. Iohannis a sesizat la CCR modul de numire a conducerii ANCOM

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare asupra legii privind aprobarea OUG nr. 33/2017, care prevede că preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) vor fi numiţi de către plenul reunit al celor două Camere, cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor prezenţi.

“Având în vedere că legea adoptată de Parlament conţine o serie de reglementări noi faţă de ordonanţa aprobată, după o procedură care contravine principiului bicameralismului, considerăm că au fost încălcate dispoziţiile art. 75, art. 115 alin. (4) şi ale art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie. Prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, supravegherea ANCOM, menţionată atât de reglementările europene cât şi de prevederile constituţionale relevante, s-a transformat într-un autentic control de tutelă, în virtutea căruia puterea legiuitoare poate demite conducerea ANCOM fără respectarea exigenţelor stabilite de Directiva 2009/140/CE, ceea ce determină încălcarea art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie, prin încălcarea prevederilor exprese ale Directivei 2009/140/CE. În acest sens, Curtea Constituţională poate adresa o întrebare preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a stabili în ce măsură procedurile de desemnare/demitere a conducerii ANCOM şi modalităţile de supraveghere exclusiv de către Parlament sunt sau nu conforme cu dreptul Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat transmis luni de Administraţia prezidenţială.

Cele mai citite

Un tânăr militar american acuzat de scurgere răsunătoare de documente clasificate „ secret de apărare” va fi urmărit penal de justiția militară

Un tânăr militar american acuzat de autorităţile federale de o scurgere răsunătoare de documente clasificate "secret de apărare" va fi de asemenea urmărit penal...

VIDEO. Mesajul Patriarhului Daniel de Înviere. “Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj de Sfintele Paști, evidențiind semnificația profundă a Învierii Domnului pentru credincioși. În cuvintele sale, Patriarhul subliniază...

Estonia închide un punct de control de la granița cu Rusia pe timpul nopții

De la 1 mai, punctul de control Narva-1 de la granița dintre Estonia și Rusia a încetat să mai funcționeze non-stop. Despre acest lucru...
Ultima oră
Pe aceeași temă