Proteste sângeroase au mai existat în istoria recentă a Statelor Unite, iscate în special pe fond de abuz al Poliției față de cetățeni sau de răspuns disproporționat al autorităților față de încălcarea legii, dar cenzurarea unui președinte pe o rețea de socializare – niciodată. Însă în țara libertății de exprimare, partizanatul politic începe s-o ia împotriva principiilor de neutralitate, obiectivitate, echidistanță, statuate de părinții fondatori și atât de propovăduite în străinătate (iată, din ce în ce mai fariseic), inclusiv în democrațiile emergente din Europa de Est.
Așa cum a semnalat și ziarul nostru la sfârșitul săptămânii trecute, gigantica platformă Twitter a depășit linia roșie, introducând, pe barba proprie, o avertizare de „verificare a faptelor” față de una dintre postările preşedintelui Trump prin care șeful de la Casa Albă îşi exprima opoziţia faţă de votul prin corespondenţă, ca eventuală variantă de scrutin anul acesta, pe fondul pandemiei. „Nu este nicio şansă (ZERO!) ca votul prin corespondenţă să fie orice altceva decât fraudat substanţial. Cutiile poştale vor fi jefuite, iar voturile vor fi falsificate”, a avertizat el. Postarea a fost marcată de diriguitorii platformei cu un buton numit „Aici, informaţii reale despre votul prin corespondenţă”, îndreptând internauții spre o pagină care detaliază informaţiile așa-zis false propagate de Trump. Cu alte cuvinte, Twitter îl cenzurează pe președinte.
Ca răspuns, Trump a semnat un ordin executiv prin care companiile care gestionează platformele de socializare – de unde până acum aveau imunitate – ar putea fi urmărite în justiție dacă blochează sau etichetează în mod eronat postări ale utilizatorilor. „Cele câteva monopoluri din social media controlează o mare parte din comunicațiile publice și private din Statele Unite și au o putere necontrolată în a cenzura, restricționa, edita, reformula, ascunde, modifica virtual orice formă de comunicare dintre cetățeni ca persoane private și publicul cu mare audiență”, a acuzat președintele.
Adversarii lui Trump l-au acuzat că îşi depăşeşte atribuţiile, avertizând că vor exista acţiuni judiciare contrare. În același timp, Mark Zuckerberg, președintele Facebook, platformă rivală Twitter, e mult mai nuanțat în atitudine. El a a spus că, deşi are limite de acceptare a postărilor, în special a acelora privind informaţii medicale false, suprimarea votului sau înşelătoriile, compania sa nu vrea „să stabilească ce este adevărat şi ce este fals” în discursul politic. „Cred că, în general, trebuie să permitem existenţa cât mai multor voci posibile şi să acordăm un respect special discursului politic. Rețelele sociale nu ar trebui să fie arbitri ai adevărului.”, a declarat co-fondatorul Facebook, adăugând că atitudinea Twitter în cauză reprezintă o „linie periculoasă.”
Într-adevăr, ceea ce nu s-a semnalat în presa română este că, imediat după izbucnirea scandalului, Twitter „și-a adus aminte” de o postare veche de două luni, necenzurată în niciun fel la momentul respectiv, a purtătorului de cuvând al MAE chinez, prin care armata SUA era acuzată că a adus coronavirusul în orașul Wuhan, și i-a lipit în grabă o etichetă de „verificare de fapte”. Dar era prea târziu. Comportamentul discriminatoriu, anti-Trump, a fost astfel dovedit. Partidul Comunist Chinez nu este cenzurat, în schimb este cenzurat președintele Statelor Unite!
Episodul face parte dintr-un tablou mai amplu, în care președintele apelează foarte des la postări pe platforme de socializare pentru a avea un contact direct cu poporul american, după ce a constatat că presa main-stream fie îl scoate din context, fie nu-l citează complet, adică îi manipulează într-un fel sau altul mesajul. Trump a acuzat totdeauna ziare ca New York Times, Washington Post sau posturi TV ca CNN că îi mistifică mesajul, adoptând o poziție partizană, pro Partidul Democrat. Iată că, acum, și platformele de socializare încep să se comporte ca un fel de editor sau redactor-șef care cenzurează conținutul postărilor politice. Totul apare ca o tentativă generalizată de blocare a contactului președintelui cu publicul larg, de compromitere, de discreditare a imaginii lui, în perspectiva apropiatelor alegeri prezidențiale.
Ceea ce șochează, prin prismă americană, este că politica anti-Trump se concretizează nu doar în editoriale și comentarii (ceea ce ar putea fi explicabil, editorialul chiar asta fiind – opinie, deci potențial partizană) ci și în selecția partizană și redactarea manipulatorie a celorlalte articole, de reflectare a realității, care, în mod obișnuit, ar trebui redactate cu maximă neutralitate – capitol la care presa americană era până acum considerată etalon în branșă. Președinția suveranistă a lui Trump a stârnit poate cele mai mari emoții și pasiuni din istoria americană modernă pentru că zgâlțâie establishment-ul politic, jurnalistic etc., dar revelează și aspecte de stat subteran – adică acele acțiuni în care autorități de stat, slujindu-se de instrumentarul specific din dotare, plătit din bani publici, fac politică, luând partea unui candidat împotriva altuia. Este o situație la care noi, cei din Europa de Est, trecuți prin experiența totalitaristă, n-am fi îndrăznit niciodată să ne gândim în legătură cu SUA. Credeam că numai nouă ni se întâmplă.
Credeam că numai la noi presa, în mare majoritate, s-a îndepărtat de la orice standarde deontologice, fiind de departe nu un factor de informare, ci unul de dezinformare, aflat în soldă plătită. Credeam că numai la noi sunt așa-ziși lideri de opinie încartiruiți, pe bani buni și chiar pe grade. Credeam că numai la noi persistă enunțul Cu televizorul ați mințit poporul. Credeam că numai la noi sunt atâtea belele în presa ticăloșită. Dar cine să le vadă?
Nu există nici astăzi, la 30 de ani de la Marea Reciclare, un organism propriu (nota bene – privat, nu de Stat) de supraveghere a normelor de presă scrisă. Există Colegiul medicilor, Colegiul avocaților etc., dar nu există Colegiul jurnaliștilor. Ca de obicei, libertatea este confundată cu arbitrariul. În presa românească, un fel de No man’s land al conștiinței gazetărești, oricine şi oricât de grav ar greşi, nimeni n-are nicio respnsabilitate – reporteri, redactori, editori, directori. Pentru ei, publicul este o căldare care înghite orice, în care se poate turna orice. Se lucrează, cu rare excepții, după ureche, într-un fel de bizantinism jurnalistic. Relaţionarea profesională este înlocuită cu relaţionarea inter-personală. Ierarhia valorică este înlocuită cu coterii, cabale, avantaje şi servicii extra-jurnalistice de toate felurile. Cine vorbește cât de cât românește, se crede și ziarist. Regulile meseriei – un moft. Colportarea deşănţată, ca la uşa cortului, a tot felul de informaţii inventate, a devenit regulă generală. Investigaţia este, de obicei, o adevărată „punere la zid”, din care citarea mai multor surse şi – ceea ce e cel mai grav – a însuși celui incriminat lipseşte cu desăvârşire. O presă care e în serviciul mitologiei oficiale și mitomaniei clientelare, numai în serviciul public – nu.
Ce e de făcut? Președintele Trump e prea ocupat, dar așteptăm indicații de la ambasadorul Zuckermann.
