Serie de interviuri cu Mihail Gorbaciov la televiziune, la radio, prin presa scrisa… Un canal de televiziune din Franta l-a ales pe un fost ministru de Externe sa-i puna intrebari, pe post de reporter. Gorby raspundea cumpatat, la obiect, dar cu un ton destul de amar, in special cand evoca perioada de dupa debarcarea lui de la putere. Avea si de ce. Se lasase pacalit de mujicul Eltin. Pilotase cu cea mai mare dibacie reunificarea Germaniei, disparitia celor doua blocuri, evitase o conflagratie mondiala. Dar nu a vazut ca o gasca lipsita de principii plasa de multa vreme dinamita sub casa boierului care se occidentalizase in spirit. Pata lui de pe frunte pare harta unei Atlantide scufundate impreuna cu ultimele lui iluzii.
Exista o melancolie indefinita la acest aparatcic atipic, de personaj dostoievskian mobilizat de aspiratii nobile pe care chiar vrea sa le puna in practica, procedand la ritualizarea momentului – cu matanii, juraminte, discursuri care inflameaza masele. Il simti insa ca nici el nu crede suta la suta in visurile sale, desi e sincer, uman, emotionant. In asemenea cazuri, contradictoriul suflet slav ajunge, de obicei, sa faca o ultima sarbatoare si cu dezastrul. Gorby detesta demagogia, arbitrariul si forta politica brutala, ingredientele oricarei dictaturi. Ai zice insa ca astepta sa i se dovedeasca faptul ca Rusia nu era pregatita nici pentru economie de piata, nici pentru democratie. Poate nici pentru libertate, caci si asta se invata cu greu dupa decenii de anchilozare in reflexe ideologice conditionate.
Gorby s-a trezit peste noapte fara imperiu. Marea intindere sovietica careia el visa sa-i administreze doze lente de tranzitie se transformase intr-o adunatura de gubernii. Apoi au inceput jaful, debandada, iar noua echipa de la Kremlin prea putin s-a sinchisit de sensibleria umanista a precedentului. Sigur, nici occidentalii nu au sarit sa-l ajute sa depaseasca primul impact al dezastrului economic din Rusia. Cum sa-i dea, de pe o zi pe alta, tocmai inamicului care a alimentat timp de cateva decenii cele mai sinistre cosmaruri? Dar nici Gorby nu putea spera la mai mult decat ii daduse Kohl cand a cumparat reunificarea. Marea Britanie si SUA au degajat in tusa. Mitterrand s-a facut, o vreme, avocatul lui Gorby. Dar Gorby nu avea timp sa astepte. Iar in acea vreme istoria scria pagini esentiale in fiecare zi.
Tarii rosii de la Kremlin, incepand cu Stalin, stiusera in trecut sa-si negocieze mai dur interesele, de obicei recurgand si la santaj. Gorby nu a batut cu pumnul in masa. si a pierdut, cum pierd de obicei firile idealiste. E un caz fara precedent la Kremlin, unde elogiul brutalitatii a fost de atatea ori aplicat cu o aparenta tandrete.
Cohortele de admiratori s-au grupat in jurul lui si la Berlin, in toata aceasta perioada care ne-a plonjat cu atata forta in trecutul recent. Au fost daramate ziduri simbolice, am retrait incredibilul moment din acea toamna a demolarilor. A fost adus si Walesa, langa atatia alti actori ai momentului. Curajosul Helmut Kohl isi savura opera reunificarii, uitand ca un carucior de infirm ii purta carcasa. Dar, indiscutabil, in centru era Gorby. Mai popular in Occident decat la el acasa – alt paradox in istoria despotilor slavi. In fond, Zidul berlinez insusi devenise paradoxul care a mentinut pacea.
Acum se stie ca Berlinul de Vest ar fi fost abandonat daca sovieticii isi scoteau tancurile. Nu se stie daca putea fi evitat un al treilea razboi mondial. Gorby trebuie sa fi fost deja uimit ca incarna o speranta mai mare decat putea el sa produca. In acel octombrie din urma cu doua decenii, zeci de mii de est-berlinezi ii scandau frenetic numele, spre disperarea celor de la STASI si a tovarasului Honecker, pentru prima oara surprinsi si panicati sa vada ca o banala manifestatie de prietenie si fidelitate fata de poporul sovietic eliberator se transforma in manifestatie impotriva regimului est-german. Lumea era deja intoarsa pe dos. Perestroika gorbaciovista depasise frontierele sovietice. Dar debordase cu ceea ce, de fapt, nu era: cu o promisune de libertate si de reforme mai mare decat in intentiile lui Gorby.
Istoricii ne spun acum ca exista inca de pe vremea lui Andropov, la Kremlin, un plan de abandonare a RDG, de reunificare a Germaniei si de modernizare a economiei sovietice, din care s-ar fi inspirat perestroika gorbaciovista. Mai mult, s-au croit chiar la Moscova planuri sofisticate pentru inlocuirea zaharisitului Honecker fie cu Misa Wolf, de la STASI, fie cu o alta personalitate stiintifica sau artistica. Cert este ca perestroika gorbaciovista prevedea strategii pentru inlocuirea vechilor garnituri de la varf in tarile-satelit, inclusiv in Romania. Evenimentele au luat peste tot o viteza neasteptata, incepand cu prabusirea Zidului, trecand prin bascularea Romaniei in acea aventura confuza si sfarsind cu disparitia imperiului. Totul in aproximativ un an! Probabil ca multe planuri facute la Kremlin erau abandonate din mers sau adaptate cat se mai putea. Meritele lui Gorby in toata aceasta perioada?
Multe! L-au tinut nervii, a asigurat o reactie logica, moderata, incredibil de cooperanta, subtila, si nu doar in interesul tarii sale. Iar istoria a infirmat toate sinistrele presentimente. Caci a reunit, cum rar o face, niste oameni de decizie exceptionali.
