16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalSUA: Senatoare republicană afirmă că ezită să-l voteze pe Trump, în noiembrie

SUA: Senatoare republicană afirmă că ezită să-l voteze pe Trump, în noiembrie

Dacă Lisa Murkowski aparţine aripii moderate a partidului şi îşi revendică libertatea de opinie. Astfel de declaraţii rămân însă extrem de rare în tabăra republicană, rămasă fidelă preşedintelui american în cursul precedentelor crize, inclusiv în timpul procesului de destituire a acestuia.

Senatoarea s-a referit la cuvintele dure publicate de fostul secretar al Apărării, Jim Mattis, care l-a acuzat pe Donald Trump că divizează America, zguduită de o mişcare de furie istorică împotriva rasismului şi violenţelor poliţiei, de la moartea lui George Floyd, la 25 mai.

“În timpul vieţii mele, Donald Trump este primul preşedinte care nu încearcă să îi unească pe americani”, a scris fostul general al US Marine Corps, care a demisionat în 2018.

“Am găsit cuvintele generalului Mattis ca fiind adevărate, cinstite, necesare şi doar că au întârziat”, le-a declarat Lisa Murkowski jurnaliştilor, la Congres.

“Mi s-a părut că poate ajungem în punctul în care putem fi mai cinstiţi faţă de îngrijorările pe care le ţinem în interior şi avea curajul convingerilor noastre pentru a spune asta cu voce tare”, a mai spus Lisa Murkowski.

Întrebată dacă intenţionează să voteze pentru realegerea lui Donald Trump în noiembrie, senatoarea de Alaska a afirmat: “Încă am probleme cu asta. De multă vreme am probleme cu asta”.

Un alt senator republican, Mitt Romney, adeseori foarte critic la adresa lui Donald Trump, a declarat că articolul de opinie scris de Jim Mattis este foarte puternic.

Acest fost candidat la prezidenţiale şi senatoarea de Alaska figurează însă printre puţinele voci republicane care s-au ridicat în ultimele zile împotriva lui Donald Trump, majoritatea congresmenilor evitând să comenteze gestionarea crizei şi manifestaţiilor de către Donald Trump sau articolul lui Jim Mattis.

După ce a subliniat marele său respect pentru general, senatorul Marco Rubio a declarat, potrivit site-ului Politico: “Nu aş descrie în acest mod epoca dificilă pe care o traversează ţara noastră”.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă