13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalEgipt, un candidat la președinție este acuzat de fapte grave

Egipt, un candidat la președinție este acuzat de fapte grave

Generalul Anan, fost şef de stat-major, şi-a anunţat sâmbătă intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, ce vor avea loc începând din 26 martie, împotriva actualului preşedinte, Abdel Fatah al-Sissi, informează Agerpres.

”Toate procedurile judiciare trebuie să fie întreprinse în legătură cu ceea ce s-a comis în termeni de infracţiuni şi crime care cer ca el să compară în faţa jurisdicţiilor competente”, a precizat armata.

Armata îl acuză pe Anan că şi-a anunţat candidatura ”fără să obţină autorizaţia din partea forţelor armate şi fără să urmeze procedurile cerute pentru a se retrage din serviciul activ al armatei”. Ea îl acuză, de asemenea, pe Anan că vrea să provoace ”divizare” între armată şi poporul egiptean.

Fostul şef de stat-major mai este acuzat de ”falsificare de documente oficiale pentru a afirma că serviciul său în armată s-a încheiat, contrar adevărului”.

Generalul în retragere Sami Anan şi-a anunţat candidatura la câteva ore după ce preşedintele Sissi şi-a confirmat intenţia de a candida pentru un al doilea mandat.

Abdel Fatah al-Sissi este dat drept mare favorit la alegerile prezidenţiale ce vor avea loc începând din 26 martie, acesta fiind cel de-al treilea scrutin prezidenţial de la înlăturarea lui Hosni Mubarak de la putere printr-o revoltă populară în 2011, după ce s-a aflat la putere timp de trei decenii.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă