14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăMihai Fifor, întrevedere cu ambasadorul Canadei pe tema colaborării în psihologia operațională

Mihai Fifor, întrevedere cu ambasadorul Canadei pe tema colaborării în psihologia operațională

Potrivit unui comunicat al MApN, transmis joi AGERPRES, un subiect important pe agenda discuţiilor dintre cei doi oficiali l-a reprezentat întărirea cooperării între cele două armate în domeniul medicinei militare şi asistenţei psihologice, inclusiv în ceea ce priveşte îmbunătăţirea sistemului de cercetare, gestionare a riscului, diagnosticare şi tratament specifice afecţiunilor de stres post-traumatic.

“În context, ministrul Apărării Naţionale a exprimat interesul părţii române pentru înfiinţarea unui Centru naţional de psihologie operaţională şi o viitoare colaborare româno-canadiană pe acest subiect. În perioada următoare, o delegaţie formată din reprezentanţi ai MApN se va deplasa în Canada pentru un schimb de experienţă în acest domeniu”, precizează sursa citată.

Totodată, informează MApN, agenda de discuţii s-a concentrat pe evoluţia cooperării în domeniul apărării şi perspectivele favorabile pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor militare, atât în format bilateral, cât şi în cadrul iniţiativelor derulate la nivel NATO.

“Ministrul Mihai Fifor a adresat mulţumiri pentru contribuţia substanţială a Canadei la iniţiativele aliate implementate pe teritoriul ţării noastre şi în regiunea Mării Negre, precum şi pentru participarea Forţelor Armate Canadiene la exerciţiile multinaţionale în vederea întăririi interoperabilităţii aliate”, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă