2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCoreea de Nord își "aprovizionează" programul nuclear prin ambasada din Germania

Coreea de Nord își „aprovizionează” programul nuclear prin ambasada din Germania

Oficiul federal pentru protecţia Constituţiei germane (BfV, serviciul german de informaţii interne), bănuieşte că Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC, Coreea de Nord – n.r.) se foloseşte de ambasada sa din Berlin pentru a obţine componente tehnologice pentru programul său de rachete, informează EFE.

Într-o serie de declaraţii făcute la postul public regional NDR, preşedintele BfV, Hans-Georg Maaßen, a afirmat că a constatat că, de la ambasadă, se realizează „activităţi de aprovizionare” care, din punctul său de vedere, ar putea fi destinate programului de rachete şi inclusiv programului nuclear nord-coreean.

Este vorba în general de componente denumite de „uz dublu”, care pot fi folosite atât de industria civilă, cât şi de cea militară.

„Dacă putem dovedi (că se întâmplă astfel), îi vom pune capăt”, a avertizat Maaßen, care a recunoscut totuşi că serviciul pe care îl conduce nu poate garanta că toate tranzacţiile au fost identificate şi evitate. În opinia sa, este o certitudine faptul că Phenianul reuşeşte să obţină material tehnologic pentru industria sa militară prin intermediul diverselor pieţe şi cumpărători aflaţi în umbră.

Potrivit informaţiilor NDR, autorităţile germane au detectat mişcări de acest gen în ultimii doi ani şi în 2014 un diplomat nord-coreean a încercat să intre în posesia unui monitor capabil să măsoare emisiile rezultate din fabricarea de arme chimice.

Postul citat a difuzat şi declaraţia unui anchetator al ONU care a acuzat că există companii din China şi Rusia care încalcă embargoul comercial impus regimului de la Phenian şi a atras atenţia că şi în Occident există astfel de scăpări. Totodată, responsabilul ONU a acuzat Germania că nu a răspuns solicitărilor de clarificare a activităţii ambasadei nord-coreene din Berlin, situaţie cu care Maaßen a susţinut că nu era la curent.

Cele mai citite

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...
Ultima oră
Pe aceeași temă