25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalSerbia și Muntenegru au șanse să adere la Uniunea Europeană până în...

Serbia și Muntenegru au șanse să adere la Uniunea Europeană până în 2025

Comisia Europeană va prezenta marți Strategia privind Balcanii de Vest, în condiţiile în care integrarea rapidă în UE a şase ţări din Balcanii de Vest este promovată de 12 state membre.

“Calitatea de membru a statelor din Balcanii de Vest corespunde cu interesele politice şi economice ale Uniunii Europene. Cu o voinţă politică puternică, Muntenegru şi Serbia vor fi pregătite să devină state membre ale UE, după ce pun în aplicare reformele şi soluţionează problemele rămase cu vecinii lor. În acelaşi timp, Comisia Europeană consideră necesară încheierea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic pentru normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo”, a precizat un oficial european, sub protecţia anonimatului.

Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, a vorbit recent despre o “strategie a fruntaşului” cu argumentul “competiţiei sănătoase” pentru a justifica aderarea Serbiei la UE înaintea altor state din Balcani.

Pe 21 noiembrie 2017, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a susţinut apelul făcut de Bulgaria pentru integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE. Ulterior, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a precizat că extinderea Uniunii nu este posibilă până în 2020.

Bulgaria, România, Slovenia şi Croaţia sunt singurele ţări din regiune care au devenit până acum membre ale Uniunii Europene. Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, Kosovo şi Serbia au făcut demersuri pentru a iniţia negocierile de aderare.

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă