11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialMinistrul Muncii: S-a calculat greșit, cineva trebuie să-și asume greșeala

Ministrul Muncii: S-a calculat greșit, cineva trebuie să-și asume greșeala

“Astăzi (miercuri – n.r.) am constatat, după ce ne-am întâlnit cu grefierii, că ceea ce estimam ieri exact aşa este, adică li se calculează greşit salariile de către Resursele umane şi se interpretează greşit legea. Ghidul aprobat împreună cu Curtea de Conturi este pe site-ul Ministerului Muncii de o lună de zile, deci cei de la Resurse umane puteau să îl consulte.

Mai mult decât atât, la cabinetul ministrului există un consilier care nu face altceva decât în fiecare zi vorbeşte cu cei de la Resurse umane din teritoriu, de la administraţiile locale, de la diverse instituţii să le spună cum se interpretează legea. Din punctul nostru de vedere, legea e foarte clară şi foarte uşor de înţeles, ca dovadă că din toate Curţile de apel numai în patru au apărut aceste probleme în sensul că s-au făcut calculele greşite”, a spus Vasilescu, citată de Agerpres.

Ea a adăugat că reprezentanţii Ministerului Muncii vor avea întâlniri cu cei ai curţilor de apel, iar până miercuri seară va exista o normă de clarificare care va fi publicată pe site-ul ministerului.

“Să rezolvăm o dată pentru totdeauna această situaţie care nu este generată de lege. Nu scad salariile, conform legii, pur şi simplu cineva a calculat greşit şi poate că ar trebui să îşi asume răspunderea”, a arătat ea.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă