Pentru a saptea oara in ultimul an, presedintele Frantei ii convoaca la Elysée pe marii patroni de banci si le cere sa fie mai… rezonabili. si nu e prea sigur ca a reusit sa-i convinga sa se comporte mai putin arogant si lacom decat semenii lor de breasla; unii care in alte tari nici macar n-ar raspunde la o asemenea invitatie. Caci sistemul bancar a devenit, in globalizata societate bazata doar pe "ideologia" profitului, si pacostea ei – sursa actualei crize –, si primul profitor de pe urma aceleiasi crize. Iar casta bancherilor reprezinta deja un fel de guvernanta mondiala care accepta cu greu, numai cat considera ea necesar, interventia oamenilor politici si controlul din partea unor institutii traditionale. Altfel, ea da impresia ca ar trai, intangibila, undeva la etajul de cristal de deasupra marelui tripou care este sistemul pietelor financiare; tripou unde se perfectioneaza de cateva decenii bune economia de cazinou, spectrul sinistru al epocii noastre iresponsabile. E vorba de acest poker planetar in care speculantii stau calare pe fuse orare si pe spatiul dintre secunde, dijmuind toate valorile care circula la schimbul electronic in timp real si reducand productia de bunuri si de simboluri doar la aceasta prestidigitatie de fictiuni. Candva omenirea isi va da seama ca s-a imbolnavit grav, in zilele noastre, de virusul virtualitatii.
Deocamdata asistam la o varianta noua a paradoxurilor cinice. Cu cateva luni in urma, noua administratie americana pompa sute de miliarde de dolari in banci, ca sa le salveze de la faliment. Iar cu acesti bani bancii Goldman Sachs i-au fost destule doar cateva luni de speculatii ca sa revina pe linia de plutire. Mai mult chiar, ea si altele ca ea au trecut deja pe beneficii, si-au achitat datoriile, si-au regasit virginitatea si aroganta. Dar chiar si pentru materialista societate americana anuntul bancii ca le va acorda speculantilor din interiorul institutiei prime in valoare de peste 11 miliarde de dolari a fost o surpriza neplacuta. Iar noua administratie a perceput-o ca pe o insolenta. Sigur, teoreticienii practicilor bancare, ce admit cu piosenie o buna doza de furt, au venit si au intonat aria liberei initiative, a contractului intre indivizi egali, a neamestecului institutiei statale. E aceeasi ipocrita filosofie liberala care, intre noi fie vorba, va face sa capoteze si romanticul proiect de lege al lui Obama, visul lui despre o justa asistenta medicala generala, care sa-i asigure si pe cei 49 milioane de cetateni care nu au bani sa-si scoata maselele putrede.
In fond, daca pentru o banca e asa de simplu sa-si regaseasca solvabilitatea, de ce nu ar deveni speculatia de tip bancar chiar linia politica a guvernelor? Singura verificata, chiar daca uneori scuturata de crize… Concluzia logica ar fi ca politica, intr-un sistem global care a divinizat economia, ar trebui sa fie ea insasi un joc la ruleta similar. Poate ca nici nu suntem departe de cosmarul unei asemenea doctrine. Epoca noastra glorifica spiritul de competitie, nu spiritul de excelenta. Ce relevanta are competitia politica dintre un cioban analfabet cu ambitii publice si un fost politruc comunist incult, mancat de aceleasi ambitii?
Nici in Franta, nici prin alte parti criza nu a trecut. Numeroase unitati productive continua sa se inchida, somajul inca mai creste, deficitul public asijderea, inegalitatile devin un motiv de ingrijorare pentru putere, ascensorul social este in pana. Francezii sunt stresati, ingrijorati de ziua de maine, chiar daca bat recordul la natalitate in Europa. Li se cere in continuare sa faca sacrificii, ei insa nu uita ca in inima devizei republicane sta cuvantul "egalitate". Sarkozy nu poate ignora efectele sociale pe care le poate produce aroganta bancilor. Ce fel de egalitate mai este atunci cand bancile, care au profitat de 25 de miliarde de euro ajutoare statale directe, afiseaza aceleasi intentii de a rasplati disproportionat rezultatele speculatiei financiare? Caci traderii de talent sau, pur si simplu, norocosi risca sa plece la alte banci daca nu li se mai asigura cota-parte din speculatiile lor reusite. Nu i-a picat nici lui Sarkozy deloc bine stirea ca BNP Paribas a pus deja deoparte un miliard de euro pe care planuieste sa-l imparta anul viitor celor mai dibaci speculanti si salariati ai bancii. Ceva mai devreme, chiar in varful crizei, Societé Générale anunta si ea un plan de stock-options pentru membrii din conducere. Numai numeroasele reactii de indignare au dus la renuntarea temporara la proiect. Dar se stie ca bancile pot sa faca aceleasi cadouri si pe variante ocolite.
Se ajunge insa la intrebarea principala. Speculatia bancara reusita a devenit valoarea suprema – morala, sociala, administrativa – de ravnit intr-o viata reusita? Pedagogii de prin scolile republicane au mari dificultati sa mai evoce alte valori, alte modele, alte demnitati sau alte calitati de spirit spre care ar trebui sa ravneasca abuzatul om postmodern.
Dinu Flamand este scriitor si ziarist stabilit la Paris
