17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialPrezență redusă la Evaluarea Națională

Prezență redusă la Evaluarea Națională

Prezența la prima probă a Evaluării Naționale, cea de Limba și literatura română, a fost mai mică față de edițiile din anii precedenți, în condițiile în care examenul s-a desfășurat în condiții excepționale, impuse pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus.

Prezența mai redusă poate fi explicată și prin faptul că absolvenții de clasa a VIII-a își vor putea continua studiile, chiar și fără suținerea Evaluării Naționale.

Diferența este că nu vor mai putea opta pentru liceul dorit, ci vor intra în cea de-a doua etapă a repartizării computerizate, pe locurile rămase vacante.

Chiar și așa, sunt șanse destul de mari să prindă un loc chiar și în liceu, nu doar într-o școală profesională, dacă au avut medii acceptabile în timpul ciclului gimnazial.

Și cei care vor fi repartizați în școlile profesionale vor avea șansa de a termina liceul.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării (MEC), obținute de “România liberă”, în anul școlar 2019 – 2020 au fost înmatriculați 183.000 de elevi în clasa a VIII-a.

La Evaluarea Națională au fost înscriși peste 170.000 de candidați.

În clasa a IX-a sunt disponibile 134.600 de locuri în licee și 60.000 în școlile profesionale.

 

Un singur elev interzis în sală

În urma termoscanării, impuse la intrarea în unitățile de învățământ, unui singur candidat i-a fost interzis accesul în sala de examinare.

Este vorba despre un absolvent de clasa a VIII-a din municipiul Constanța, care a fost depistat cu temperatură corporală de peste 37,3 grade, după ce a fost termoscanat de mai multe ori.

Elevul s-a prezentat la unitatea de învățământ cu o branulă pe mână, iar potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, părinții candidatului susțin că acesta a fost diagnosticat cu enterocolită.

În lipsa actelor medicale, nu i s-a permis însă accesul în sala de examen, urmând să fie înscris în sesiunea specială a Evaluării Naționale din acest an.

La nivelul judeţului Constanţa, la Evaluarea Naţională din sesiunea 2-27 iunie 2020 s-au înscris 5.973 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, potrivit ISJ.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă