Premierul Ludovic Orban, devenit omul – forte al României, a condus, marți, două ședințe succesive, mai întâi pe aceea a Comitetului pentru Situații de Urgență iar apoi pe aceea a Guvernului.
În urma celor două reuniuni, Cabinetul Orban a aprobat un nou set de restricții menite să țină sub control epidemia de coronavirus. Guvernul consideră că acest set de măsuri trebuie să se aplice pe timpul a încă o lună de stare de alertă, care ar urma să fie în vigoare în continuarea actualei stări de alertă, a cărei ultimă zi a fost cea de marți, 16 iunie.
Decizia de marți a Guvernului Orban trebuie să fie dezbătută și aprobată, în termen de cel mult cinci zile, de Parlamentul României, în care majoritatea e deținută de Opoziție (PSD – ALDE – Pro România). ALDE și Pro România au anunțat că nu vor vota nicio prelungire a stării de alertă, pe motiv că această reglementare nu se mai justifică din punct de vedere sanitar, încalcă libertățile democratice ale românilor și permite unor membri ai Puterii să facă afaceri ilegale pe banii statului.
Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a adoptat o atitudine mai conciliantă, precizând că PSD va vota nu o lună de stare de alertă (cum dorește Guvernul) ci 15 zile de stare intermediară, care s-ar putea numi “stare de tranziție la normalitate”. Practic, varianta de compromis dorită de PSD are cele mai mari șanse să fie aprobată de Parlamentul României, întrucât ea ar putea fi votată și de parlamentari ai Puterii și de cei ai Opoziției.
Compromisul a început deja să fie vizibil. Potrivit unor surse neoficiale, Guvernul Orban a acceptat una dintre solicitările PSD, aceea de a se permite din nou prezența credincioșilor în interiorul bisericilor, în timpul slujbelor religioase. Senatorul PSD Niculae Bădălău, întrebat, marți, cum de a obținut PSD această facilitate, a răspuns că nu PSD a cerut redeschiderea bisericilor, ci populația României. Pe de altă parte, cu o zi înainte, luni, președintele PSD, Marcel Ciolacu, declara că, dacă Guvernul consideră oportun să deschidă “sălile de păcănele” (de jocuri), atunci poate să deschidă și bisericile.
“Decizia de prelungire a stării de alertă nu este o decizie politică, este o decizie care este fundamentată de evaluări, de analize care sunt făcute de specialişti”
Ludovic Orban,
Prim-ministru
IMPLICAȚIE
Se reia viața socială
Magazinele tip mall sunt deja deschise, terasele restaurantelor deja funcționează, iar în zilele următoare credincioșii vor putea intra din nou la slujbele din biserică.
Practic, o serie de evenimente sociale foarte importante la români (nunți, botezuri) se vor putea desfășura fără restricții. Mesele în interiorul restaurantelor vor fi înlocuite, evident, cu mese pe terasă sau – de ce nu – în cort.