-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialAtentie, la granitele tarii se poate vorbi in roaming!

Atentie, la granitele tarii se poate vorbi in roaming!

Clientii operatorilor de telefonie mobila care calatoresc sau locuiesc in zona granitelor tarii, mai ales cele cu Serbia, Republica Moldova si Ucraina, trebuie sa stie ca pot avea neplacuta surpriza ca telefonul lor mobil sau dispozitivul de conectare la servicii mobile de date sa se conecteze automat la retele de telefonie mobila din tarile vecine. Aceasta posibilitate a intrarii neintentionate in roaming exista in cazul in care selectarea retelei este setata pe modul «automat», iar terminalul nu este deservit de reteaua de origine, respectiv nu are semnal. Vor fi utilizate astfel serviciile operatorilor vecini la tarife de roaming, acestea fiind, de regula, mult mai ridicate decat in cazul utilizarii telefoanelor in retelele operatorilor din Romania.

Daca se intampla acest lucru, utilizatorul achita convorbirile initiate la pret de roaming, platind de asemenea si pentru apelurile pe care le primeste, au atentionat reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM). Pentru a evita aceste situatii, ANCOM le recomanda utilizatorilor de servicii de telefonie mobila sa isi configureze in meniul telefonului optiunea de selectare manuala a retelei, pentru ca telefonul sa nu mai utilizeze automat retelele altor operatori. De asemenea, ei pot solicita operatorului ca activarea serviciului de roaming sa se faca numai la cerere. "Atenti trebuie sa fie mai ales utilizatorii de cartele preplatite, care au activat serviciul de roaming in mod automat", au mai declarat specialistii ANCOM.

» Tarifele de roaming sunt mult mai ridicate decat in cazul utilizarii telefoanelor in retelele operatorilor din Romania.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă