11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMApN modifică metodologia de admitere în instituțiile militare de învățământ

MApN modifică metodologia de admitere în instituțiile militare de învățământ

 

La procesul de recrutare, selecţie şi admitere în colegiile naţionale militare nu pot participa absolvenţii clasei a VIII-a din clasele anterioare care au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ liceal sau profesional din sistemul naţional de învăţământ, care s-au retras, au întrerupt studiile sau au rămas repetenţi, a precizat conducerea MApN într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, a fost aprobat, prin Direcţia Generală Management Resurse Umane (DGMRU), Planul de şcolarizare privind admiterea în instituţiile de învăţământ superior militar la programele de studii universitare de licenţă în anul universitar 2020-2021, pe locurile Ministerului Apărării Naţionale.

Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I” îi sunt alocate şapte locuri (unul dintre acestea unui candidat din Republica Moldova), toate urmând să fie ocupate prin concurs, Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” – 294 de locuri (244 prin repartiţie şi 50 prin concurs), Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă” – 170 de locuri, unul pentru Republica Moldova (111 prin repartiţie şi 59 prin concurs), Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” – 98 de locuri (70 prin repartiţie şi 28 prin concurs), Academiei Tehnice Militare “Ferdinand I” – 148 de locuri (76 prin repartiţie şi 72 prin concurs), Institutului Medico-Militar – 46 de locuri (unul pentru Republica Moldova), iar Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza – 10 locuri.

Potrivit sursei citate, “la fel ca în aproape toate instituţiile civile de învăţământ superior, admiterea în instituţiile de învăţământ superior militar se face pe baza mediei de la bacalaureat, cu excepţia Institutului Medico-Militar, care nu face obiectul admiterii prin repartiţie şi ale cărui locuri se vor ocupa conform regulamentelor acestor instituţii”.

MApN menţionează că admiterea în învăţământul militar, spre deosebire de învăţământul civil, este un proces secvenţial care începe cu mult înaintea desfăşurării testului de evaluare a cunoştinţelor şi înseamnă parcurgerea mai multor etape – înscrierea candidaţilor, recrutarea, evaluarea psihologică, evaluarea capacităţii motrice şi examinarea medicală a candidaţilor.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă