11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialTeleorman, inundațiile au afectat mai multe găspodării

Teleorman, inundațiile au afectat mai multe găspodării

“Urmare a precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, râul Câlniştea s-a revărsat şi a inundat 27 de curţi/grădini, 9 anexe gospodăreşti, baza sportivă a Şcolii Gimnaziale Drăgăneşti Vlaşca, aproximativ 400 m de străzi comunale şi cca. 6 ha de terenuri arabile. Pentru gestionarea acestei situaţii de urgenţă, în cursul zilei de ieri (joi n.r.) a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă care a trimis în zona afectată de inundaţii un buldoexcavator, un excavator, un tractor cu remorcă, o motopompă, o vitanjă şi 8 persoane”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, ISU Teleorman a trimis în zona afectată de inundaţii cinci motopompe, două autocamioane, o autospecială de intervenţie, un microbuz, trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi un număr de 37 de pompieri militari.

“Acţiunea forţelor şi mijloacelor de intervenţie mobilizate la faţa locului s-a materializat prin evitarea producerii unor pagube materiale la locuinţele din apropierea râului Câlniştea. De aseară, nivelul apei a început să scadă, fapt pentru care forţele de intervenţie au fost retrase parţial, monitorizarea evoluţiei hidrologice fiind asigurată în continuare de membrii CLSU şi doi pompieri militari cu două motopompe”, se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă