19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialAlin Burcea (ANAT): În turism facem lucrurile de nota 8, dar am...

Alin Burcea (ANAT): În turism facem lucrurile de nota 8, dar am putea să le facem de 10

Miercuri, Burcea îşi încheie cel de-al doilea mandat în fruntea ANAT.

“Avem nevoie de legi care să stimuleze construcţia de hoteluri noi, forţa de muncă calificată în turism, în special pentru hotelărie, avem nevoie de stimulente pentru incoming, ne trebuie, la nivel de Guvern, o gândire macroeconomică. Închiderea birourilor de reprezentare turistică din străinătate nu a fost, consider eu, un lucru bun. Tour-operatorul german Dertour a scos România din catalogul său tipărit, păstrând-o ca destinaţie turistică în cel online, pentru că nu s-a plătit suma de 50.000 de euro. De aceea, noi avem de circa 10 ori mai puţini turişti germani comparativ cu Bulgaria”, a explicat Alin Burcea.

Potrivit acestuia, România are prea puţine hoteluri pentru a putea găzdui în condiţii bune turişti străini, iar cele care există practică preţuri mult mai ridicate comparativ cu ţările vecine, ceea ce face oferta agenţiilor româneşti mai puţin atractivă în comparaţie cu cea a Bulgariei sau Ungariei. În plus, hotelierii, în special cei din staţiunile balneo, sunt mult mai puţini flexibili cu termenele de plată decât cei din oraşele recunoscute internaţional ca destinaţii turistice.

“Agenţiile de turism care fac incoming, şi nu sunt mai mult de 50 din totalul de 2.500, nu au vreun stimulent. Trebuie să facem incoming cu tarife mari la hoteluri şi cu promovare spre zero”, a atras atenţia Burcea.

Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...
Ultima oră
Pe aceeași temă