17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zilei839 note de 10 la Evaluarea Națională pe timp de pandemie

839 note de 10 la Evaluarea Națională pe timp de pandemie

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat rezultatele obținute de absolvenții de clasa a VIII-a la examenul de Evaluare Națională. În condițiile unui învățământ afectat grav de pandemie prin închiderea școlilor 839 de elevi din țară au obținut note maxime la limba și literatura română și matematică.

Situația pe județe a notelor de 10 este următoarea: Cluj (66 elevi), Iași (46 elevi), Argeș (42 elevi), în vreme ce în capitală 224 candidați au notă maximă și vor intra la cele mai bune licee din București.

În privința notelor elevilor care s-au pregătit mai puțin sau chiar deloc pentru examenul de Evaluare Națională, cifrele centralizate de Ministerul Educației și Cercetării indică un procent de 23,9% de medii sub nota 5. În cifre, din totalul de 160.468 candidați admiși la probele de examen, 38.310 candidați au obținut medii mai mici de 5.00 și 122.158 au luat note mai mari de 5.00. Datele finale se vor stabili după ce se va trece de etapa contestațiilor.

Cele mai citite

Abdallah, suspendat șase etape pentru intrarea horror asupra lui Benzar

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat șase etape pe atacantul Hakim Djamel Abdallah, de la Dinamo Bucureşti, pentru cartonaşul roşu...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă