0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăEconomieCasezi rabla, primești bani pentru panouri solare

Casezi rabla, primești bani pentru panouri solare

Persoanele fizice sau juridice care predau pentru casare maşini mai vechi de 12 ani ar urma să primească un voucher de 4.500 de lei, pentru achiziţia de panouri solare, centrale termice cu coeficient de poluare redus şi surse alternativ/ecologice, potrivit unui proiect depus la Senat.

Se acordă suma de 4.500 de lei pentru achiziţia de panouri solare/centrale termice cu coeficient de poluare redus şi surse alternativ/ecologice, pentru persoanele fizice/sau juridice care predau, într-un centru autorizat de colectare, autovehicule pentru casare, cu o vechime mai mare de 12 ani”, prevede legea privind susţinerea eliminării autovehiculelor poluante, depusă la Senat, de mai mulţi parlamentari PNL.

Justificarea sumei se face prin dovadă fiscală (factură însoţită de decontul tichetului), în termen de 30 de zile de la data primirii tichetului, potrivit proiectului de lege.

Iniţiatorii vor ca această campanie să se suprapună Programului Naţional Rabla, pentru anul 2018.

„Beneficiarul nu poate înstrăina, spre altă folosinţă, tichetul solicitat şi acordat în baza prezentei legi. Orice situaţie de acest gen anulează prima de casare”, se arată în proiectul PNL.

De asemenea, produsul achiziţionat trebuie să fie însoţit de documente care să dovedească impactul asupra mediului înconjurător, certificat de garanţie corespunzător normelor europene.

În lista de furnizori pentru susţinerea derularii campaniei se pot înscrie producători/comercianţi, cu activitate în domeniu, de cel puţin 3 ani vechime pe teritoriul României. Potrivit proiectului de lege, se consideră persoană îndreptăţită în virtutea legii de faţă, entităţile fizice şi juridice, care nu au mai aplicat nicio altă măsură prin Agenţia Fondului de Mediu.

Sursele de finanţare vor reveni în sarcina Agenţie Fondului de mediu din cotele bugetare alocate pentru derularea programului Rabla-ediţia 2018.

„Este cunoscut faptul că toate programele Rabla, derulate în ultmii 13 ani au generat acţiuni de speculă. Contravaloarea voucher-ului a fost tranzacţionată la limita dintre licit şi ilicit, de către proprietarii de drept ai acestuia şi utilizatorii finali, cu interfaţă în zona comercianţilor de autovehicule, autorizaţi de program”, afirmă senatorul PNL Mirea Siminica, în expunerea de motive a actului normativ.

 
Liberalul susţine că „se face o nedreptate”şi că Programul Naţional Rabla încurajează activităţi economice din zona producătorilor auto, plus-valoarea rezultată fiind declarată profit în dreptul acestora.

„Mai mult, se observă o scădere a interesului faţă de acest program (…).Aşa se face că nu toţi cei care vor o maşină nouă, şi deţin o rablă, pot acoperi diferenţa de bani. De asemenea, cetăţenii bine intenţionaţi, în înscrierea în acest program, au obiecţii faţă de valoarea produsului, raportat la calitatea acestuia, în contradicţie cu ce pot cumpăra, cu aceiaşi bani, de pe piaţa second din ţările vestice”, spune senatorul PNL.

În fapt, câştigul substanţial aparţine comercianţilor de autovehicule noi, se afirmă în expunerea de motive.

„(…) Valoarea unui eco-tichet reprezintă de multe ori doar adoasul comercial suplimentar, practicat de distribuitorii auto în timpul derulării acestor campanii”, precizează senatorul PNL Mirea Siminica.

Senatul este prima cameră sesizată.

Cele mai citite

Alba Iulia suspendă taxa de promovare turistică, după cererea hotelierilor

Consiliul Local Alba Iulia a votat, la începutul acestei săptămâni, pentru suspendarea taxei de promovare turistică, care se aplica turiștilor cazați în municipiu. Decizia...

Casa din „Home Alone” a fost achiziționată chiar de Crăciun, la 7 luni după listare

Casa care a devenit un simbol al filmului „Home Alone/Singur acasă” și-a găsit un cumpărător, la doar câteva zile după sărbători, potrivit USA Today. Situată...

Rusia, printre liderii globali în producția criptomonedelor. Metoda de a evita sancțiunile occidentale

Într-un context economic marcat de sancțiunile occidentale, Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede pentru plăți internaționale. Modificările legislative recente au facilitat adoptarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă