30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăPoliticăȘerban Nicolae, atac la Rareș Bogdan și la deputatul PNL, Florin Roman

Șerban Nicolae, atac la Rareș Bogdan și la deputatul PNL, Florin Roman

”Deputatul „Șaorma” și apucăturile funariote. Unul dintre cei mai penibili deputați, pretins ziarist (?!), un soi de „țuțer” al unor ștabi locali care l-au plantat, în vremurile de glorie, prin diverse consilii de administrație ale unor companii de stat, face periodic diverse nefăcute. A făcut greva foamei între două mese și și-a proclamat victoria obținerii unor fonduri de la buget pentru un monument. L-au rușinat ziariștii spunându-i că banii cu pricina fuseseră alocați de Guvern cu o săptămână înainte de cele 25 de minute de „greva foamei” anunțată de pofticiosul deputat.
Recent, s-a lăudat cu o propunere legislativă privind arborarea drapelului național. A făcut-o prost, inutil și ilogic. Astfel, Legea nr. 75/1994, în vigoare de aproape 24 de ani, dispune la articolul 3:
„Drapelul României se arborează temporar:
a) cu prilejul zilei naționale a României și al altor sărbători naționale, în locurile publice stabilite de autoritățile locale;”
Propunerea deputatului „Șaorma” vizează însă articolul doi, ce reglementează arborarea permanentă a drapelului național. Mai exact, dacă aberația ar deveni lege, ar rezulta următorul text:
„Drapelul României se arborează în mod permanent: […]
e) Pe arterele principale de circulație, cu cinci zile înainte de 1 Decembrie.”

Curat Caragiale, coane „Șaorma”! Să fie permanent, dar cu cinci zile înainte. Cu alte cuvine, deputatul cel viteaz propune, pe de o parte, ceea ce este deja reglementat de 24 de ani, iar pe de altă parte introduce o inepție originală a permanentului cu termene stricte. Senatul a respins absurditatea. Au urmat două reacții ridicole: întâi autorul penibile propuneri a relansat teoria vinderii Transilvaniei către unguri, iar mai apoi, cel mai insolvent moderator tv, la emisiunile căruia cască de plictiseală și cameramanii obligații să-l filmeze, a răcnit pițigăiat ceva despre trădare națională. Celor doi nătărăi, dar și celor care s-au repezit să înghită gălușca propagandistică nu pot să le spun că s-au făcut, încă o dată, de râsul curcilor. Imaginația lui „Șaormă” e, totuși, mult mai săracă față de cea a ilustrului său înaintaș, cel cu vopsitul tricolor al băncilor din parc.

„Nu ne-am luptat pentru jucării” – Avram Iancu”, scrie Șerban Nicolae, pe pagina personală de Facebook.

Cele mai citite

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă