14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieNuclearelectrica și-a planificat investiții de 1,8 miliarde de lei până în 2020

Nuclearelectrica și-a planificat investiții de 1,8 miliarde de lei până în 2020

Potrivit unor documente aprobate de acţionari şi publicate pe site-ul companiei, investiţiile propuse pentru anul viitor se ridică la 642,3 milioane de lei, în timp ce bugetul investiţional propus pentru 2020 se ridică la 661,55 milioane de lei.

Banii vor merge atât în cele două reactoare de la Cernavodă, cât şi în sediul central al companiei. În cei trei ani, aproximativ 170 milioane de lei vor fi alocați pentru studii privind extinderea duratei de viaţă a Unităţii 1 prin retubarea reactorului şi retehnologizarea sistemelor principale. Studiile trebuie finalizate până în annul 2021.

De asemenea, peste 52 milioane de lei vor fi direcţionate pentru continuarea construcţiei depozitului intermediar de combustibil ars, care va fi finalizat în mai multe etape până în anul 2047. Pentru modernizarea şi extinderea sistemului de protecţie fizică, Nuclearelectrica va investi în următorii trei ani peste 100 milioane de lei.

Alte 92 milioane de lei vor fi investiți în îmbunătăţirea răspunsului centralei nucleare din Cernavodă, respectiv a funcţiilor de securitate nucleară în cazul evenimentelor din afara bazelor de proiectare ca urmare a accidentului nuclear survenit la centrala nucleară Fukushima 1 din Japonia în 2011.

Nuclearelectrica a raportat pentru anul trecut un profit net de 303 milioane de lei, mai mare cu 172% faţă de anul anterior. Cele două unităţi funcționale de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă