13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalJens Stoltenberg: NATO pregătește o nouă misiune în Irak

Jens Stoltenberg: NATO pregătește o nouă misiune în Irak

”La cererea guvernului irakian, NATO intenţionează să-şi intensifice sprijinul cu o nouă misiune de instruire în Irak”, a declarat Stoltenberg într-o declaraţie postată pe site-ul NATO.

”Vom continua să formăm instructori şi să ajutăm guvernul irakian să înfiinţeze academii şi şcoli militare specializate”, a adăugat el.

Luni, Stoltenberg a efectuat o vizită în Irak, unde a făcut turul spaţiilor de antrenament de la baza Besmaya, situată la sud de Bagdad.

La Bagdad, el s-a întâlnit cu premierul irakian, Haider al-Abadi, cu care a discutat despre situaţia din domeniul securităţii şi despre modalităţile de consolidare a cooperării dintre NATO şi Irak, potrivit comunicatului.

Stoltenberg a lăudat forţele irakiene, care sunt susţinute de o coaliţie internaţională, pentru că au reuşit să învingă gruparea Stat Islamic în Irak, precizând că aceste realizări trebuie menţinute.

NATO face parte din coaliţia internaţională sub comanda SUA care a alungat gruparea Stat Islamic din largi zone din Siria şi din Irak anul trecut.

Irakul şi-a declarat victoria împotriva grupării Stat Islamic în decembrie 2017 cu ajutorul coaliţiei, preluând controlul tuturor teritoriilor sale ce fuseseră capturate de către jihadişti în 2014 şi în 2015, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă