Nascut in 1930, a preluat conducerea fabricii de textile pe care o detinea familia sa la numai 20 de ani.
In 1963 lanseaza o prima colectie de tricotaje si se specializeaza ulterior, in pret-à-porter masculin.
In anii ’70 lucreaza si rochii de seara pentru femei, avand-o ca model inspirator pe Anita Ekberg din "La dolce vita" de Fellini. Treptat, si-a diversificat activitatea. A aparut o linie sport si una de costume de baie. A lansat si un parfum de succes "Cerruti 1881", 1881 fiind semnificativ pentru brand, reprezentand anul fondarii casei de moda Lanificio Cerruti, de catre bunicul lui Nino, Antonio Cerruti. Nino Cerruti a semnat costumele pentru mai mult de 70 de filme, intre care "Diamantul Nilului", "Pretty Woman", "Tacerea mieilor", "Vrajitoarele din Eastwick", "Holy Man".
In 2000 a vandut o parte din afaceri si s-a concentrat mai ales pe fabrica de textile din Italia.
De aproximativ un an, brandul Cerruti este prezent si in Bucuresti, in magazinul deschis pe Calea Victoriei.