21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSocialLa propunerea lui Băsescu, Senatul a decis desființarea Academiei lui Gabriel Oprea

La propunerea lui Băsescu, Senatul a decis desființarea Academiei lui Gabriel Oprea

Senatul a decis abrogarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale. Propunerea aprobată de Senat fusese inițiată de Traian Băsescu, liderul PMP explicând că această Academie ar fi doar o sinecură pentru băieții șmecheri.

Propunerea lui Traian Băsescu a fost adoptată cu 98 de voturi pentru, 2 împotrivă și o abținere.

”Am lansat această inițiativă legislativlă costatând inutilitatea unei instituții care nu are decât un statut de Academie clientelară. Are un nume extrem de pompos. Toți (cursanții – n.n.) au devenit niște academicieni. Situația la Academia de Științte ale Securității Naționale este una aberantă. Această Academie este doar o sinecură, care prin relații își propulsează generalii în învățământul civil. România are suficient învățământ militar, ca să ne mai trebuiască și poluarea învățământului civil, care orium este plin de plagiate. Fac un apel la dumneavoastră, prin vot să desființăm o sinecură pentru niște clienți ai sistemului de învățământ militar”, a declarat Traian Băsescu în Senat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Inițiative de sustenabilitate care ne atrag atenția. Foto Interviu cu reprezentanții Skanska despre sustenabilitate și clădiri certificate ce acoperă nevoile oamenilor cu dizabilități

1. Care au fost inițiativele cheie de sustenabilitate implementate în cadrul organizației în 2023 și cum au avut impact asupra performanțelor generale ale companiei? Toate...

Ministrul Justiției anunță că Paul al României a fost arestat preventiv în Malta

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că Paul al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu...

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă