3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPlatile fara acoperire agraveaza criza

Platile fara acoperire agraveaza criza

» Blocajul financiar a determinat cresterea numarului biletelor de ordin si cecuri refuzate in sistemul bancar.

» 90% din tranzactiile comerciale sunt platite cu o intarziere de pana la 120 de zile.

Platile fara acoperire in randul companiilor cu cecuri si bilete la ordin prin intermediul sistemului bancar au crescut in acest an cu 70% fata de inceputul anului 2008, in timp ce 90% din tranzactiile comerciale sunt platite cu o intarziere medie de 90-120 de zile, a declarat Cristian  Ionescu, managerul Coface Romania.
"Firmele romanesti sunt extrem de vulnerabile, din cauza accesului restrans la finantare. Vedem un blocaj total in majoritatea sectoarelor, insa domeniul constructiilor a fost cel mai vitregit", spune Cristian Ionescu.

Potrivit acestuia, foarte multe dintre firmele care au intrat in incapacitate de plata in 2008 aveau o situatie financiara buna in 2007, iar firme de renume si cu activitate indelungata se confrunta acum cu probleme financiare, ce le pun in situatia de a intra pe lista rau-platnicilor sau chiar in faliment. "Valoarea mare a creantelor neincasate genereaza un efect de domino intre clienti si furnizori, accentuand blocajul de lichiditate, mai ales in sectorul constructiilor, iar numarul incidentelor de plata cu cecuri si bilete la ordin a crescut alarmant, cu aproape 70% ca numar si s-au dublat ca valoare fata de inceputul anului 2008", a avertizat seful Coface. Potrivit acestuia, fiecare faliment din economie atrage dupa sine pierderi in fiecare alte zece companii. "In 2009 am putea vedea o aterizare dura a economiei romanesti, situatie pe care putine companii au anticipat-o, desi era previzibila, insa amploarea ei nu a fost anticipata corect. Romania a fost lovita puternic din cauza cresterilor bazate exclusiv pe indatorare", spune Ionescu.

Situatia este confirmata si de statisticile Biroului de Credite, care arata ca la clientii privati se inregistreaza de cateva luni intarzieri si restante la plata creditelor, sustine analistul economic Aurelian Dochia. Acesta a explicat ca dificultatile pe care le au firmele la incasarea facturilor de la furnizori se repercuteaza in lant  de la o companie la alta. "Este un bulgare de zapada care se creeaza atunci cand orice componenta a unui lant de productie are dificultati. Situatia se acutizeaza in conditiile in care multe dintre companii au si credite de achitat", precizeaza Aurelian Dochia. In aceste conditii, o parte din companii opteaza pentru a nu-si plati darile catre stat, intrucat aceasta situatie le creeaza un plus de lichiditate pe moment. "Fiecare agent economic isi face niste socoteli si incepe o echilibristica si o goana nebuna dupa fiecare leu. Din pacate, este un cerc vicios care nu se inchide decat prin pierderi, restructurare si, probabil, falimente", conchide Dochia.

STATISTICI
Datele Coface au aratat ca industria extractiva, constructiile, sectorul hoteluri-restauran-te, comertul cu amanuntul si sectorul IT au fost domeniile cu cea mai mare rata de crestere a falimentelor in 2008,  ca efect al crizei economice. In industria extractiva, numarul falimentelor a crescut cu 191% in 2008, fata de 2007, in constructii, cu 56,3%, de la 1.066 la 1.666, iar in domeniul hoteluri-restaurante, cu 50,45, de la 520 la 782 falimente.

Cele mai citite

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...

Acord istoric la COP29: 300 de miliarde de dolari anual pentru combaterea schimbărilor climatice în țările în dezvoltare

La cea de-a 29-a Conferință a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, a fost adoptat un acord semnificativ. Acesta impune țărilor dezvoltate să aloce...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă