12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialTulcea: Unitate chirurgicală nouă, dată în folosinţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Tulcea: Unitate chirurgicală nouă, dată în folosinţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Directorul SJU Tulcea, Tudor Năstăsescu, a declarat, pentru Agerpres, că unitatea electrochirurgicală a fost recepţionată miercuri şi a costat 163.000 de lei, sumă asigurată de Consiliul Judeţean (CJ).

“Unitatea electrochirurgicală a fost dată în folosinţă astăzi (joi – n.r.). Ea este folosită pentru intervenţii chirurgicale mari. La SJU se operează pancreas, esofag şi colon. Avem un colectiv de medici chirurgi foarte bun, iar această dotare vine în sprijinul activităţii lor şi în beneficiul pacienţilor”, a menţionat directorul SJU.

Tudor Năstăsescu a mai spus că pad-ul care înlocuieşte electrodul neutru ce vine în contact direct cu pacientul prezintă un grad de siguranţă înalt şi are termen de garanţie doi ani.

Unitatea electrochirurgicală este a doua investiţie dată în folosinţă în ultimele 48 de ore, după ce, miercuri, SJU a pus în funcţiune un ecograf performant, în valoare de 45.000 de euro, achiziţionat dintr-o donaţie făcută anul trecut de combinatul Alum SA.

“Este un aparat performant şi are posibilitatea de injectare a substanţei de contrast. De la ecografiile realizate cu acest aparat vom putea spune cu ce se confruntă pacientul, dacă are cancer, metastază sau chist”, a precizat Tudor Năstăsescu.

SJU a dat în folosinţă anul acesta şi alte achiziţii făcute anul trecut şi de la începutul anului în curs, în baza fondurilor primite de la CJ.

“La fiecare pat din secţia Terapie Intensivă există trei injectoare şi o pompă de perfuzie, avem monitoare de funcţii vitale, EKG şi injectomate pe fiecare secţie a SJU”, a precizat directorul SJU.

Potrivit bugetului SJU pe acest an, aprobat de CJ la sfârşitul lunii trecute, cea mai mare unitate spitalicească din judeţ are prevăzute investiţii în valoare de 3.055.000 lei.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă