Dupa numeroase filme-lovituri in stomac ("Fight Club", "Se7en", sau "Panic Room") se pare ca David Fincher a decis ca e cazul sa abordeze un subiect mai la-ndemana, cum ar fi dragostea. Iata-ne atunci plini de speranta la ultimul sau film, "The Curious Case of Benjamin Button". Dupa o nuvela de Scott F. Fitzgerald, filmul este povestea unui om care se naste aratand de parca e deja la sfarsitul vietii, un bebelus de circa 80 de ani, ale carui probleme sunt de ordinul artritei, osteoporozei si ale-batranetii.
Brad Pitt, actor fetis al lui Fincher, este aici Benjamin Button si are ocazia sa jongleze cu personajul la diverse varste si infatisari – adesea o cale sigura catre un Premiu Oscar! Problema este insa ca subiectul in sine suna destul de ofertant si, oricum ar fi, e spectaculos sa te gandesti ca-l vezi pe Brad Pitt de la 80 de ani pana-n copilarie, nu? si asta intr-un singur film. Sigur, dar cea mai mare provocare pentru film este mentinerea echilibrului dintre etalarea acestei conditii speciale-giumbusluc si restul filmului ca intreg. Nuvela lui Scott F. Fitzgerald functiona tocmai pentru ca acest fapt trivial – anume scurgerea timpului in mod invers pentru un anume individ – era tratat ca o circumstanta nici mai mult, nici mai putin decat usor curioasa. Era doar un om caruia, iata, i se intampla ca intinereste. Filmul lui Fincher, din pacate, poarta stampila Hollywood si-ti face cu ochiul mai mult decat ar cere-o aceasta circumstanta curioasa. Pacatul filmului este ca pare intotdeauna mai preocupat de intinerirea lui Brad Pitt decat de viata respectivului personaj, iar cand luminile se aprind in sala, ai ramas cu "Strania poveste a lui Brad Pitt", mai putin cu cea a unui om sau a iubirii lui.
