19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialParteneriat public-privat pentru soseaua de centura din Sebes

Parteneriat public-privat pentru soseaua de centura din Sebes

– Autoritatile locale din Sebes cauta solutii pentru scoaterea din orasul sufocat a masinilor aflate in tranzit.

Municipiul Sebes va avea sosea de centura chiar daca costurile cu acest obiectiv de investitii nu vor fi incluse in bugetul de stat. Primarul Mugurel Sarbu a declarat ca asteapta sa vada daca acest proiect reprezinta o prioritate pentru actualul Guvern. "soseaua de centura asteapta bugetul de stat sa vedem daca reprezinta o prioritate. Daca nu, fireste ca vom apela la realizarea unui parteneriat public-privat si vom concesiona realizarea investitiei. Deja exista firme care doresc sa construiasca soseaua de centura. Vom apela la bugetul local doar in ultima varianta", a spus primarul din Sebes. Mugurel Sarbu a completat ca, in varianta unui parteneriat public-privat, constructorul va exploata soseaua de centura dupa ce va fi finalizata. Pe aceasta sosea va fi impusa o taxa. Primarul a estimat costurile investitiei la maxim 20 de milioane de euro. Sebesul este in prezent cea mai tranzitata localitate din Romania. Pe soselele din interiorul municipiului circula vara aproximativ 40.000 de autovehicule in fiecare zi, din care aproape 10.000 sunt camioane si TIR-uri. Localitatea se afla exact in punctul de intalnire a doua dintre cele mai circulate drumuri din Romania: DN1 si DN7. Din cauza circulatiei masinilor de mare tonaj pe soseaua care traverseaza localitatea in timpul verii apar veritabile "cratere" ca urmare a actiunii greutatii masinilor asupra asfaltului incalzit. Despre proiectul centurii ocolitoare exista dezbateri de mai bine de 10 ani, insa pana in prezent nu a existat nici o initiativa concreta care sa fie pusa in practica. In ritmul actual de crestere a numarului de autovehicule, municipiul risca sa fie blocat in cativa ani.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...
Ultima oră
Pe aceeași temă