Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, accidentul s-a produs în zona localităţii Lunca Corbului. În urma evenimentului rutier, o femeie care acuza dureri la un picior a primit îngrijiri medicale.
La faţa locului au intervenit mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD, precum şi o autospecială de descarcerare. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au precizat că nu a mai fost necesară intervenţia echipei de descarcerare, nefiind găsite persoane blocate în autovehicule.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Circulaţia urmează să fie reluată după încheierea intervenţiei echipajelor de urgenţă şi finalizarea cercetării la faţa locului.