13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialVerificări în cazul persoanei cu deficienţe de auz amendată de jandarmi

Verificări în cazul persoanei cu deficienţe de auz amendată de jandarmi

“Din câte ştiu, acolo este o eroare de redactare a procesului-verbal şi aşa cum a anunţat inspectorul general al Jandarmeriei Române, s-au dispus nişte verificări. Sunt convinsă că aceste verificări se vor face foarte repede şi despre rezultatul acestor verificări vă vom informa”, a precizat Carmen Dan.

Comandantul Jandarmeriei Române, colonelul Sebastian Cucoş, a cerut pe 20 martie efectuarea unor verificări de urgenţă referitoare la modul în care a fost întocmit un proces-verbal de sancţionare a unei persoane cu deficienţe auditive care a participat la acel protest.

În spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora o persoană surdomută a fost amendată pentru că ar fi scandat în timp ce participa la mitingul respectiv.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă