13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalGaza, suspectul în atentatul împotriva premierului palestinian, ucis într-un schimb de focuri

Gaza, suspectul în atentatul împotriva premierului palestinian, ucis într-un schimb de focuri

Un bărbat bănuit că a fost complice al lui Annas Abu Khousa, suspectul principal, a fost şi el ucis în cursul raidului, a indicat Ministerul de Interne din Gaza, guvernată de Hamas.

Doi membri ai forţelor de securitate ale mişcării islamiste au decedat în aceeaşi operaţiune, care a avut loc în tabăra de refugiaţi Nuseirat din centrul Fâşiei Gaza.

Convoiul lui Rami Hamdallah a fost ţinta unui atentat cu bombă la 13 martie în cursul unei vizite în Fâşia Gaza, pentru inaugurarea unei uzine de tratare a apelor uzate. Premierul Autorităţii Palestiniene a scăpat nevătămat.

Luni, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a acuzat Hamas că este direct implicată în atentatul cu bombă şi a anunţat viitoare sancţiuni împotriva mişcării islamiste. Hamas a negat acuzaţiile, numind retorica lui Abbas ”periculoasă şi distructivă”.

Autoritatea Palestiniană, recunoscută internaţională şi menită să prefigureze un stat palestinian independent, a fost alungată cu forţa din Fâşia Gaza în 2007 de Hamas, duşman al Israelului şi nefrecventabil pentru o parte a comunităţii internaţionale. Un deceniu de dispute dezastruoase a opus ulterior organizaţiile palestiniene.

Autoritatea Palestiniană îşi mai exercită prerogativele doar asupra unor părţi din Cisiordania, ocupată de Israel. În octombrie, Hamas a acceptat să retrocedeze Autorităţii puterea în Fâşia Gaza, cel puţin civil, dar procesul de reconciliere este din nou în impas, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă