18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomieCJUE, amendă pentru implementarea cu întârziere a Directivei privind spălarea banilor

CJUE, amendă pentru implementarea cu întârziere a Directivei privind spălarea banilor

România şi Irlanda sunt obligate la plata către Comisia Europeană a unei sume forfetare în cuantum de 3 milioane de euro şi, respectiv, de 2 000 000 de euro,

Cauza – implementarea cu întârziere a Directivei UE privind spălarea banilor, potrivit unei decizii date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Este vorba despre unul dintre cele mai importante acte comunitare, Directiva Europeană 2015/849, privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, care a fost implementată de România, cu o întârziere de doi ani.

“Aceste două state membre nu au transpus în mod complet, în termenul prevăzut, Directiva privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului. Directiva 2015/8491 urmăreşte să prevină utilizarea sistemului financiar al Uniunii Europene în scopul spălării banilor şi al finanţării terorismului.

Statele membre trebuiau să transpună această directivă în dreptul lor naţional, până la 26 iunie 2016, şi să informeze Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate în această privinţă,” anunţă CJUE, conform Ziare.com.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă