20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialÎnscrierile în clasa pregătitoare au început: Aproximativ 153.000 de cereri depuse

Înscrierile în clasa pregătitoare au început: Aproximativ 153.000 de cereri depuse

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, au fost depuse, la nivel naţional, aproximativ 153.000 de cereri.

Dintre acestea, 130.000 (84,8%) vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi până la data de 31 august 2018, inclusiv), iar peste 23.000 de cereri (15,2%), copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2018).

“Lista copiilor înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi situaţia copiilor neînscrişi după prima etapă vor fi afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile acestora, respectiv ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în data de 30 martie. A doua etapă este programată în perioada 12 – 18 aprilie, rezultatele urmând a fi afişate în data de 23 aprilie. Între 24 aprilie şi 4 mai, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua”, reiese dintr-un comunicat al instituţiei.

Conform sursei citate, a doua etapă este rezervată părinţilor copiilor care nu au fost înscrişi în prima etapă sau care nu au participat la această etapă, cererile fiind completate din nou, în funcţie de locurile disponibile, potrivit Ministerului Educaţiei.

Cererea-tip se poate completa online sau la secretariatul unităţii de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului, în interiorul perioadelor din calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei. Validarea cererii-tip este obligatorie şi are loc în unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea, în prezenţa acestuia şi a cel puţin unuia dintre membrii comisiei, zilnic, între orele 8 – 18:00 (luni-vineri).

Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate – şcoala de circumscripţie.

Inspectoratele şcolare judeţene, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor.

În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2018, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018, inclusiv, pot fi înscrişi dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...
Ultima oră
Pe aceeași temă