19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportAnton Petrea, declarație tăioasă după instalare: „FCSB nu mai are o echipă”

Anton Petrea, declarație tăioasă după instalare: „FCSB nu mai are o echipă”

“Am revenit la clubul la care am cunoscut cele mai mari satisfacţii din postura de antrenor secund. Este o provocare ca antrenor principal, dar nu am de ce să fiu îngrijorat, ba din contră, sunt chiar bucuros. Am fost contactat de oficialii clubului pentru a reveni la echipă şi foarte bucuros am acceptat. Cu Laurenţiu Reghecampf am o relaţie foarte bună, i-am cerut şi lui părerea, şi totul este OK. E o bucurie să revin. Pe jucători i-am surprins uşor demoralizaţi, abătuţi, încerc să le ridic moralul şi să-i fac să înţeleagă că ceea ce va urma este important. Am urmărit fotbalul din România, nu sunt rupt de realitate. Ce pot să spun este că nu mai era o echipă, doar individualităţi, care în timpul meciului nu trăgeau la aceeaşi căruţă. Probabil că aici va trebui să lucrăm şi noi, să ducem jucătorii la un nivel de înţelegere a jocului pentru a fi mai uniţi şi a avea rezultatele dorite”, a declarat Petrea.

Tehnicianul este încântat să colaboreze din nou cu preparatorul fizic Thomas Neubert cu care a lucrat în perioada în care era secundul lui Laurenţiu Reghecampf: “Cu Thomas Neubert lucrez de când m-am apucat de antrenorat, cu mici pauze, ne înţelegem foarte bine, am foarte mare încredere în el şi sunt fericit că a putut să vină alături de noi şi să ne ajute să ducem echipa mult mai sus decât unde este acum. Uitându-ne pe clasament e greu să facem comparaţie cu echipa din trecut. Dispunem de jucători talentaţi, tineri de perspectivă şi depinde doar de ei să demonstreze că au valoare să ajungă la acel nivel la care s-a ajuns în acea perioadă. Rolul nostru este de a-i ajuta să le creştem nivelul valoric individual şi al echipei”.

Referitor la partida cu CFR Cluj, de sâmbătă, Petrea a afirmat că echipa sa nu va avea presiunea pe care o vor simţi clujenii care au ca obiectiv câştigarea titlului de campioană.

“Cu CFR Cluj avem o partidă dificilă, cel mai experimentat adversar din Liga I, cu un antrenor foarte bun. Au ca obiectiv câştigarea campionatului şi vor veni să joace cu dăruire şi ambiţie, sunt convins de asta. În schimb, noi nu avem nicio presiune, vreau să văd un joc bun din partea elevilor mei şi eliberarea faţă de tot ceea ce s-a întâmplat până acum. Sper într-un rezultat bun care să ne dea încredere pentru finala Cupei României”, a mai spus Petrea.

El a afirmat că va alcătui formula de start ţinând cont de faptul că echipa sa urmează joace miercuri finala Cupei României: “Ne gândim la o formulă de echipă cât mai aproape de ceea ce ne dorim noi să jucăm. Încă nu ne-am decis, însă cert este că vrem să pregătim meciul de miercuri din finala Cupei României”.

Partida FCSB – CFR Cluj, din cadrul etapei a 8-a a play-off-ului Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 21:00. 

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă