18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăD'ale cetățeanuluiTuriştii de pe Litoral, obligaţi să poarte pamperşi anti – poluare, pentru...

Turiştii de pe Litoral, obligaţi să poarte pamperşi anti – poluare, pentru ecologizarea Mării Negre!

Pentru că nu pot interzice prezenţa în apă a tuturor cocalarilor care şi vara asta s-au dat jos din copac, s-au suit în bemveu şi confundă Marea Neagră cu veceul din fundul curţii, factorii de decizie vor totuşi să recurgă la o metodă de a-i împiedica să mai polueze. Astfel, potrivit unei ordonanţe de urgenţă care ar putea fi adoptate cât de curând, turiştii veniţi pe Litoral nu vor mai putea face baie în slip, ci doar în pamperşi.

”Aţi văzut că şi francezii au interzis femeilor musulmane să poarte costumul burkini la plajă, deci asemenea măsuri sanitare nu sunt ceva nou. Dar, cum noi n-avem magrebieni, ci avem doar magraoni, trebuie să ne protejăm marea de ei. La Garda de Mediu sunt puţini angajaţi, chiar dacă i-am fi trimis pe toţi în apă, să observe cine şi unde şi-a făcut nevoile, tot nu făceam faţă. Aşa, îi vom obliga pe turişti să poarte pamperşi impermeabili, ca să fie toată lumea, dar şi Marea Neagră, mulţumită”, au precizat surse neoficiale.

În acelaşi timp, guvernul studiază posibilitatea lansării unor programe speciale pentru cocalari. ”Am observat că, de când toţi cocalarii au venit la mare, numărul infecţiilor cu E. coli, salmonella şi alţi germeni s-a redus prin alte părţi”…

Citește întreg articolulm în Academia Cațavencu!

Cele mai citite

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă