Cu toate acestea, ministrul se declară optimist şi afirmă că acestea vor putea fi deschise şi în interior, în luna august.
”Atâta timp cât nu vedem o respectare a regulilor pe terase, acolo unde răspândirea e mai puţin periculoasă, este mai puţin iminentă, nu putem vorbi de deschiderea restaurantelor în interior.
Eu totuşi, sper, ca proprietarii restaurantelor, teraselor să înţeleagă că e mai bine să respecte regulile şi evident, în momentul în care vom ajunge să nu mai avem cazuri atât de multe, vom trece la următoarea etapă de relaxare şi vom deschide restaurantele şi în interior”, a declarat Virgil Popescu.
Întrebat dacă e posibilă deschiderea restaurantelor în această vară, ministrul Economiei a declarat că acestea ar putea funcţiona din luna august.
”Da, dacă toţi respectăm. Să nu uităm că suntem la jumătatea lui iulie. Avem timp ca, în perioada lui august, spre exemplu, să putem deschide restaurantele în interior.
Cred că ne vom trezi în al 13-lea ceas şi vom începe să vedem că acest virus este real, există, poate face victime, se pierd vieţi omeneşti”, a mai declarat Virgil Popescu.