16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieTeodorovici, explicații despre gafa cu salariile: "Ministerul există"

Teodorovici, explicații despre gafa cu salariile: “Ministerul există”

Potrivit deciziei semnate de Teodorovici, vor primi bani în avans de Sărbători şi angajaţii Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Social, minister care nu mai există din ianuarie. Într-o intervenție telefonică la Antena 3, Teodorovici a spus vineri că în ordinul său nu s-a strecurat nicio gafă, ministerul existând în continuare.

„De cel puțin două săptămâni de zile, Ministerul de Finanțe a discutat cu fiecare ordonator de credite, pentru a vedea dacă la nivelul acelei instituții se dorește sau nu să se acorde anticipat salariile pentru sărbătorile de Paști. (…) Dacă ne uităm, din punct de vedere legal, acest minister există, pentru că protocoalele așa cum este prevăzut de actul normativ care spunea că acest minister dispare trebuiau făcute niște proceduri ulterioare de semnare. Având în vedere că acest minister încă există, cererea nu se poate face decât din partea acelui ordonator de credite, pentru ca acei oameni să-și primească salariile anticipat. Nu am făcut nimic. Totul este conform legii și cadrului legal actual.”, a spus Teodorovici, care a subliniat că va da și un premiu celui care va descoperi o gafă făcută de el.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă