Autorii agresiunii au fost identificaţi de poliţiştii, dar încă nu au fost prinşi. Martorii susţin că s-a tras cu arma. Poliţiştii fac cercetări.
IPJ Ilfov a anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi prin apel, la numărul de urgenţe 112, de către un bărbat, privind izbucnirea unui scandal între mai multe persoane, pe o stradă din oraşul Chiajna şi că o persoană este căzută la pământ.
”La faţa locului s-au deplasat imediat 4 echipaje de poliţie din Chiajna pentru efectuarea de activităţi specifice si luarea măsurilor legale. De asemenea, la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Ilfov, precum şi un echipaj de jandarmi.
Poliţiştii au găsit la locul faptei doi bărbaţi, cu vârste de aproximativ 35 de ani, care ar fi fost agresaţi fizic şi care au fost transportaţi cu ambulanţa la o unitate medicala din Bucureşti, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Persoanele bănuite de săvârşirea faptei nu au fost găsite, însă acestea au fost identificate de poliţiştii din Chiajna”, se arată în comunicat.
Cei doi bărbaţi răniţi le-au spus poliţiştilor că cineva ar fi folosit o armă, în timpul altercaţiei.
”În acest context, precizăm că din verificările specifice desfăşurate până în prezent nu au rezultat elemente certe şi concludente care să conducă la concluzia că au fost folosite arme”, mai transmite Poliţia.
Poliţişti Ilfoveni fac cercetări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate şi pentru stabilirea cu certitudine a situaţiei.