18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalPrezenţă masivă la alegerile din Ungaria. Cozi la votare, chiar şi după...

Prezenţă masivă la alegerile din Ungaria. Cozi la votare, chiar şi după închiderea urnelor

Votarea în alegerile parlamentare din Ungaria s-a încheiat oficial duminică la ora locală 19.00, informează agenţia ungară de presă MTI, potrivit Agerpres. Mai pot vota alegătorii care stăteau deja la cozi, iar numărarea voturilor va începe în fiecare secţie imediat după închiderea urnelor. Până la orele 17.00 votaseră 63,21% din cei aproape 5 milioane de alegători.

În toată Ungaria, şiruri impresionante de persoane s-au format la secţiile de votare. Corespondentul Le Monde pentru Europa Centrală a anunţat pe Twitter: 63,2% participare la vot la ora 17.00 faţă de 54,4% la ultimele alegeri legislative.  Unii analişti, citaţi de News.ro, spun că o participare de peste 70% la aceste alegeri ar putea semnala o mobilizare eficientă a opoziţiei, ceea ce ar putea determina Fidesz – partidul premierului Viktor Orban – să îşi piardă majoritatea parlamentară.

După ce a votat în aceste alegeri, premierul naţionalist de dreapta Viktor Orban – favorit pentru un al treilea mandat – a promis că va lupta pentru Ungaria. El a spus că Uniunea Europeană nu este la Bruxelles, ci este la Berlin, la Budapesta, la Praga şi la Bucureşti.

Conform sondajelor de opinie, Fidesz – partidul premierului Viktor Orban – are şanse să obţină cel mult o majoritate simplă, rezultat susţinut şi de poziţia fruntaşă pe care o deţine Fidesz în sondaje. Există însă şi posibilitatea ca opoziţia să devanseze Fidesz şi să-l facă să piardă majoritatea, creând o situaţie fără precedent de parlament suspendat.

Cel mai puternic partid de opoziţie este formaţiunea naţionalistă radicală Jobbik, care a avut o campanie axată pe lupta anticorupţie şi pe mărirea salariilor pentru ca sute de mii de unguri care au părăsit ţara să fie tentaţi să revină. Liderul Jobbik, Gabor Varna, a votat la Gyongyos. “Toată lumea ar trebui să meargă la vot pentru că aceste alegeri hotărăsc soarta Ungariei nu doar pentru patru ani, ci pentru cel puţin două generaţii. Emigraţia poate sau nu să definească Ungaria, dar aş prefera să nu o facă”, a afirmat el.

Votanţii maghiari aleg duminică 199 de membri în Parlament, într-o singură rundă de alegeri.

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă