13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăInstanțele supreme din 10 state vor putea informa CEDO înainte de luarea...

Instanțele supreme din 10 state vor putea informa CEDO înainte de luarea unei decizii

Ministrul francez al justiţiei, Nicole Belloubet, a “depus joi la Copenhaga instrumentul de ratificare a protocolului nr. 16”, deschizând calea intrării sale în vigoare la 1 august în ţările care au ratificat acest protocol, a precizat CEDO.

Acest protocol, care potrivit unei surse a Consiliului Europei (CoE) “poate avea un efect preventiv întrucât poate evita trimiterea de dosare la Strasbourg”, trebuia ratificat de cel puţin 10 din cele 47 state ale CoE pentru a intra în vigoare. Franţa a devenit anul trecut a zecea ţară al cărei legislativ a ratificat protocolul, după Albania, Armenia, Estonia, Finlanda, Georgia, Lituania, San Marino, Slovenia şi Ucraina.

CEDO este “braţul juridic” al CoE, menţionează AFP, care mai aminteşte că protocolul 16 a mai fost semnat de alte opt ţări – Grecia, Italia, Norvegia, Olanda, Republica Moldova, România, Slovacia şi Turcia.

Practic, intrarea sa în vigoare înseamnă că jurisdicţiile supreme naţionale din cele zece state ale CoE care au ratificat documentul vor putea cere avizul consultativ al CEDO înainte de a lua decizii. Este vorba de un instrument ce ar urma să “permită Curţii să limiteze afluxul de plângeri”, a arătat în februarie anul trecut secretarul de stat francez pe lângă ministrul conturilor publice, Olivier Dussopt, în cursul dezbaterii sale în parlament. Acesta a atras atenţia totodată asupra unui “risc de asfixiere susceptibil să pună în pericol exercitarea misiunii” CEDO.

În prezent, la CEDO sunt în curs de examinare 55.800 de plângeri, faţă de 160.000 în 2011, mai notează AFP.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă