21.6 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăInternaționalDonald Trump refuză să ia parte la un dineu al presei americane,...

Donald Trump refuză să ia parte la un dineu al presei americane, dar participă la un miting

Trump, care are relaţii tumultoase cu media americane, va susţine un discurs în acea seară, la 28 aprilie, într-un oraş numit tot Washington, dar la antipodul capitalei federale: cu 25.000 de locuitori, localitatea este situată la periferia Detroitului (nord), fief al industriei auto americane.

Michigan, acolo unde se află oraşul, este unul dintre statele industriale în dificultate disputate intens şi care i-au permis lui Trump să câştige alegerile prezidenţiale din 2016. Anul trecut, el s-a dus în aceeaşi perioadă într-un alt stat industrial aflat în dificultate, Pennsylvania (nord-est).

Un înalt consilier politic al lui Trump, Michael Glassner, a lăsat de înţeles că alegerea orăşelului Washington, din Michigan, nu este întâmplătoare.

„Media mincinoase se vor autocelebra cu obişnuiţii mlaştinei înaltei societăţi din Washington. Preşedintele Trump va fi într-un Washington total diferit, pentru a saluta renaşterea economică alături de americani patrioţi”, a spus el, citat într-un comunicat.

Preşedintele american acuză cu regularitate marile instituţii media americane – Washington Post, New York Times, CNN – că ar fi părtinitoare, etichetându-le drept ‘fake news media’ (‘media de ştiri false’).

De la venirea sa la Casa Albă, el a favorizat organele de presă care îi sunt favorabile, cum sunt postul de televiziune Fox News, ziarul Daily Caller, Newsmax sau Sinclair, un grup care deţine circa 200 de staţii de televiziune.

Preşedinta Asociaţiei Corespondenţilor la Casa Albă, Margaret Talev, a declarat totuşi recent că, deşi Trump nu are intenţia să participe la acest dineu, el i-a îndemnat pe responsabilii administraţiei sale „să fie prezenţi şi să sărbătorească primul amendament” al Constituţiei, care protejează libertatea de expresie.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, se va afla, aşa cum prevede tradiţia, la masa de onoare la acest dineu de gală, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Furtuna care a lovit Capitala lasă în urmă un bilanț grav: peste 1.000 de copaci doborâți și sute de mașini avariate

Pe lângă arborii căzuți, intervențiile au vizat și îndepărtarea unor stâlpi avariați și a unor elemente de construcție desprinse de pe clădiriFurtuna puternică ce...

Studiu BNS: Aderarea la OCDE ar putea aduce miliarde economiei românești, dar numai dacă vin și reformele

Potrivit BNS, accentul ar trebui pus pe o administrație fiscală mai eficientă, reducerea muncii la negru și limitarea pierderilor generate de evaziuneAderarea României la...

Furtuna care a lovit Capitala lasă în urmă un bilanț grav: peste 1.000 de copaci doborâți și sute de mașini avariate

Pe lângă arborii căzuți, intervențiile au vizat și îndepărtarea unor stâlpi avariați și a unor elemente de construcție desprinse de pe clădiriFurtuna puternică ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă