Ș
tefan Szönyi (1913-1967), născut în Banloc, s-a format la Lugoj, Timișoara și Paris. În anii ’50 s-a stabilit la București, unde a avut un rol major în înființarea secției de artă monumentală în România.
Pentru Ștefan Szönyi totul începe la Timișoara, unde face parte din cercul intelectualilor progresiști. La Școala de Arte Frumoase îi are ca profesori pe Julius Podlipny, Alexandru Popp, Romul Ladea și, pentru scurt timp, pe Aurel Popp. Podlipny a avut o influență considerabilă asupra lui Szönyi și a contribuit la formarea intelectuală a tânărului student. Lecția predată cu o „recunoscută rigoare pedagogică“ va fi mereu un model pentru pictor, când, mai târziu, artist apreciat deja, devine și profesor, înființând catedra de artă monumentală.
„O oglindă cu două fațete“
„Opera lui Ștefan Szönyi este ca o oglindă cu două fațete. În ambele se reflectă perioade din viața sa: prima este cea a tinereții, a studiilor, a prieteniilor durabile, a entuziasmului revo-luționar şi a unei creații puse sub semnul expresio-nismului magic; a doua este cea a stabilizării, a aşezării într-un tipar ales cu luci-ditate, al artei cu tendință, al realismului, punându-se în slujba omului şi a idealurilor socio-politice ale epocii. Judecând opera de artă din punct de vedere estetic, îl putem plasa pe Szönyi în familia stilistică a expresionismului magic, alături de pictorii bănățeni Aurel Ciupe, Catul Bogdan, Tasso Marchini, sau a lui Giorgio de Chirico, a expresionismului edulcorat caracteristic artiștilor de la Der Blaue Reiter, în special a lui Franz Marc, a picturii monumentale influențate de sculptură, ca de pildă Romul Ladea, dar şi a lui Arno Breker, până la ten-dința sintetizării care duce spre abstracționism“, spune Ruxandra Dreptu, autoarea monografiei Ștefan Szönyi.
Curatorul expoziției, chiar fiica artistului, Anca Thomas, și-a exprimat speranța ca „această expoziție să reprezinte o ocazie pentru ca publicul iubitor de artă să aprecieze şi să resitueze creația lui Ștefan Szönyi, să redescopere simbioza între perfecțiunea arhitecturii operelor sale – adesea adevărate parabole interesant de descifrat – şi substratul lor filosofic sau social“.
Iar scriitorul Toma George Maiorescu îl descrie pe Ștefan Szönyi ca fiind „maestru strălucit al desenului clasic, dar mai ales îmbogățit cu persuasiunea preciziei frizând desăvârșirea, magician al culorii și profesor adulat de studenți pentru meticulozitatea, pragmatismul plastic și înalta cali-tate a discursului său academic“.
La 50 de ani de la dispariția pictorului, Muzeul de Artă Timișoara găzduiește această amplă expoziție care reamintește par-cursul artistic al pictorului, mărturie a unei traiectorii umane și artistice fascinante.
