A trai in prezenta unui mare duhovnic inseamna o permanenta stare de ascultare si de observare a ceea ce se petrece in tine si in jurul tau. Candva, se presupune, te vei impregna tu insuti de treapta superiora a acestei stari, numita in crestinismul ortodox trezvie.
Daca astern astazi aceste randuri este pentru ca am fost sfatuit s-o fac. Nu este deloc usor si nici n-am planuit asta acum mai bine de 20 de ani. De altfel nici nu poti asterne totul in scris. Prezenta unui mare duhovnic induce in primul rand o traire (de departe, cea mai importanta) care nu poate fi reprodusa in cuvinte. Sau, daca o descrii, asta se-ntampla doar partial prin povestiri cu talc, prin paradoxuri. In al doilea rand, sunt alte trairi de care nu vorbesti fiindca nu-ti este ingaduit ori nu se cuvine. O parte din minunea intalnirii dintre tine si indrumator trebuie sa ramana taina. Abia in al treilea rand vei putea povesti si altora – si, paradoxal, de aceasta data esti chiar obligat sa marturisesti ceea ce-ti este cu putinta si ingaduit.
Pentru un om cu preocupari intelectuale a trai in prezenta unui mare duhovnic, precum era Pr. Cleopa despre care vorbesc aici, mai presupune sa lasi la poarta manastirii un imens bagaj de prejudecati cu care ti-ai burdusit mintea. Cartile citite, studiile facute devin de cele mai multe ori balast, macar intr-o prima instanta. Asta se petrece adesea si cu cei ce pretind a avea cunostinte teologice. Sihastrii din toate timpurile au avut o relatie contradictorie cu teologii tocmai pentru a-i readuce la trairea dumnezeirii. Pentru a spulbera tentatia intelectualilor de a vorbi si teoretiza excesiv duhovnicul vine si spune precum psalmistul: uita de cele de pana acum, indrazneste, gusta si vei descoperi ce bun este Domnul!
Nu este usor sa lasi prejudecatile la poarta manastirii. Apoi, dincolo de rigorile manastiresti, cu care incet-incet ma mai acomodam, era experienta multimilor de oameni ce bateau la usa Pr. Cleopa. Era inainte de ’89, dar veneau si pe-atunci, zilnic, multime de pelerini. Acestia erau primiti in gradina din fata casei parintelui – casa unde eram gazduit si eu pentru cateva saptamani – ascultam astfel deseori povetele sale. Mintea mea dedulcita la comentarii critice, atunci cand nu era de-acord, intampina dificultati. Dar pe un mare duhovnic trebuie sa-l asculti cu inteligenta inimii, indiferent daca ratiunea ta ii da sau nu dreptate…
Imi amintesc despre treptele rugaciunii de care vorbeste Pr. Cleopa – exista si inregistrari video si scrieri pe aceasta tema. Cred ca si relatia noastra cu un duhovnic poate parcurge astfel de trepte: in fond, starile de comuniune crestina sunt menite sa fie adancite neincetat. Te apropii de un duhovnic si de semeni pe masura ce te apropii de tine insuti prin Hristos regasit in inima ta. Probabil ca ajuns pe una din treptele mai inalte nu faci decat sa constati ca prezenta indrumatorului era demult acolo si te astepta.
