Şapte persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite în urma unui accident grav petrecut vineri seară în localitatea Tăncăbeşti din judeţul Ilfov. Două dintre cele şapte victime sunt blocate în maşini, iar la faţa locului intervin mai multe echipe de pompieri şi medici.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, accidentul rutier s-a petrecut în localitatea Tăncăbeşti, judeţul Ilfov, fiind implicate trei autoturisme.
În urma accidentului, au fost rănite şapte persoane, printre care şi doi copii, iar două sunt încarcerate. Dintre victime, două sunt inconştiente.
La faţa locului au ajuns patru ambulanţe SMURD, două autospeciale de stingere şi două echipaje de descarcerare.
Traficul pe DN1 Bucureşti- Ploieşti, în localitatea Tâncăbeşti, este blocat la acestă oră pe sensul către Ploieşti, conform Infotrafic.
Referitor la cauza accidentului, potrivit poliţiştilor, o maşină care se deplasa dinspre Bucureşti spre Ploieşti nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe banda 1. Maşina care circula pe prima bandă a fost proiectată pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.